Grindeanu: Sunt fumător, dar respect legea

Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a susținut marți că, deși este fumător, el respectă legea care interzice fumatul în spațiile publice. "Sunt fumător și, dacă vă uitați, noi în urmă cu câteva minute am declarat că susținem (legea - n.r.). Îmi este foarte greu ca fumător destul de înrăit să respect, dar respect. Am stat foarte mult cu țigări neaprinse sau o țigară neaprinsă și în rest am fost ajutat de un coleg cu o țigară cu aburi, care este legală", a declarat Grindeanu la Parlament. El a precizat că fuma o țigară electronică în incinta Palatului Parlamentului, în cursul zilei de marți, când a fost surprins de jurnaliști. Întrebat dacă era țigară cu aburi, Grindeanu a spus: "Da, cu un aparat, IQOS". Acesta a menționat că a votat în luna decembrie împotriva legii, alături de 19 colegi, pentru că i se părea în acel moment că este "cea mai restrictivă lege din Europa". "Dar este o lege adoptată pe care trebuie să o respectăm", a adăugat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte