Guvernul anunță reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru/Nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă

Guvernul a anunțat joi că va reduce vineri prin ordonanță de urgență acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, potrivit unui comunicat al executivului. Prețul la motorină în majoritatea stațiilor este acum mai mare de 10 lei/litru. Totodată, guvernul a anunțat că nu va mai permite decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă.

Dacă benzinarii transpun integral reducerea de 30 de bani pe litru la pompă, atunci motorina se va ieftini cu 36 de bani pe litru. Asta pentru că TVA de 19% se aplică și peste acciză, după cum a explicat Economedia .

Astfel, Guvernul acționează asupra accizei, una dintre cele trei componente majore ale prețului la carburant. Prețul este format din cotația internațională a petrolului + marja de rafinare, din taxe (acciză + TVA) și din marja comercială a distribuitorilor și / sau benzinăriilor.

Decizia a fost luată în urma unei noi ședințe a grupului de lucru din care fac parte miniștri, șefi de instituții și reprezentanții industriei petroliere.

Harta prețurilor la carburanți

Harta prețurilor la carburanți

Click aici pentru a vedea în timp real prețurile carburanților, centralizate de Consiliul Concurenței

  • Comunicatul integral al Guvernului:

Grupul de lucru constituit la Guvern pentru gestionarea crizei carburanților a stabilit joi, 2 aprilie 2026, soluția pentru reducerea prețului motorinei la pompă, în urma discuțiilor cu operatorii din piață.

Va fi aplicată o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă.
În urma discuțiilor cu operatorii, s-a ajuns la concluzia că alte variante de lucru aflate pe masă nu ar fi fost aplicate unitar și ar fi provocat distorsiuni în aprovizionarea cu carburanți. Totodată, stabilirea soluției a ținut cont de limitarile bugetare ale României.
Sumele necesare pentru reducerea accizelor pentru motorina achiziționată de agricultori și transportatori, precum și pentru aplicarea mecanismului de reducere vor fi asigurate din încasările suplimentare de TVA generate de scumpirea carburanților, din supraimpozitarea profiturilor rezultate din exploatarea țițeiului românesc și de la bugetul de stat.
Decizia grupului de lucru urmează să fie implementată printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată într-o ședință extraordinară a Guvernului, cel mai probabil vineri. Măsura decisă joi se adaugă celor cuprinse în Ordonanța nr.19/2026, care deja a dus la o reducere sensibilă a prețului motorinei la cele mai multe benzinării.
Eficiența măsurilor aflate în vigoare va fi evaluată periodic pentru a stabili dacă este nevoie să fie modificate.
Din grupul de lucru fac parte premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministrul Economiei, Irineu Darău.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

3 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

4 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”

5 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu