Guvernul din Muntenegru a semnat un acord ce reglementează relaţiile sale cu Biserica Ortodoxă sârbă. DPS a anunţat că va introduce o moţiune de cenzură FOTO

Premierul Dritan Abazovic şi patriarhul Porfirie al Bisericii Ortodoxe sârbe au semnat acordul la o ceremonie care nu a fost anunţată şi în timpul căreia zeci de manifestanţi protestau afară împotriva acestei înţelegeri, conform Agerpres .

Acordul reglementează în special drepturile de proprietate pentru sute de biserici şi mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe sârbe.

În opinia premierului Abazovic, care conduce partidul de centru-stânga URA, această înţelegere este esenţială pentru reconcilierea între conservatorii care doresc relaţii mai strânse cu Serbia şi Rusia şi partidele pro-UE.

''Îmi pare rău că (acest acord) nu a fost convenit mai devreme, dar acest guvern este hotărât să acorde drepturi identice tuturor comunităţilor religioase. Cred că în acest mod a fost transmis un mesaj de pace şi toleranţă şi întoarcem o nouă pagină'', a declarat Abazovic, care conduce un guvern format în principal din partide pro-occidentale, dar şi pro-sârbe.

Formaţiunea pro-UE a preşedintelui Milo Djukanovic, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), care sprijină guvernul minoritar fără a face parte din executiv, a anunţat că va introduce o moţiune de cenzură. ''Acordul semnat astăzi contravine Constituţiei Muntenegrului şi va fi suspendat după desemnarea noului guvern'', a transmis într-un comunicat DPS.

Milo Djukanovic, artizanul independenţei Muntenegrului, a condus ţara trei decenii, până când a pierdut alegerile legislative în 2020. El este de mult timp în conflict cu Biserica Ortodoxă sârbă, rămasă foarte influentă în această ţară cu 620.000 de locuitori.

O încercare de naţionalizare a proprietăţilor acestei biserici printr-o lege susţinută de partidele pro-occidentale a provocat manifestaţii în 2020 şi a contribuit atunci la succesul opoziţiei pro-sârbe la alegerile legislative pierdute de partidul lui Djukanovic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea