
Guvernul își asumă răspunderea pe reforma administrativă în ianuarie. Coaliția s-a înțeles: „Nu scad salariile” SURSE
Guvernul urmează să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului pentru pachetul de reformă a administrației. Deși calendarul oficial nu a fost încă bătut în cuie pentru o zi exactă, surse guvernamentale au confirmat pentru „Adevărul” că tensiunile din Coaliție privind administrația locală au fost dezamorsate, iar procedura este așteptată în cursul acestei luni.
Executivul se pregătește de testul Parlamentului. Potrivit informațiilor obținute de „Adevărul”, liderii Coaliției au ajuns la un consens privind punctele nevralgice ale reformei, în special cele legate de primării și consilii județene, unde au existat cele mai mari nemulțumiri.
Surse guvernamentale explică faptul că, deși „nu este stabilită o dată” fixă, orizontul de timp rămâne luna ianuarie. Deblocarea situației a venit după ce liberalii și social-democrații au „reglat sensibilitățile” și au acceptat un compromis care vizează modul în care se fac economiile la buget.
Salariile de bază rămân nemodificate
„A fost acceptată ideea că nu scad salariile, dar scad cheltuielile cu salariile, cu veniturile. Pentru că avem acolo și sporuri, adaosuri și așa mai departe”, au precizat sursele citate.
Practic, ordonatorii de credite vor fi nevoiți să se încadreze într-un buget mai mic pentru anvelopele salariale, ceea ce va duce la dispariția unor sporuri sau bonusuri, fără a afecta salariul de bază.
Cum se fac restructurările
Cel mai sensibil punct al reformei a fost reducerea numărului de posturi din primării. Soluția agreată în Coaliție este una nuanțată, pentru a nu bloca activitatea primăriilor care funcționează cu organigramele pline și care prestează servicii interne (de exemplu, salubritate sau spații verzi cu angajați proprii), în detrimentul celor care au externalizat serviciile către firme private.
Formula de calcul prevede o reducere a posturilor, dar cu o clauză de siguranță pentru posturile efectiv ocupate.
„Este limita dată de 30% din ceea ce aprobă Guvernul (n.red. - organigrama maximă). Dar sunt foarte multe autorități locale care nu încadrează pe limita maximă (...) și au mult mai puțini oameni angajați. (...) Mai este acolo o chestiune în care spune 30%, dar nu mai mult de 20% din posturile ocupate”, au detaliat sursele citate.
Această nuanță previne situația în care primăriile ar fi forțate să concedieze oameni esențiali, doar pentru a înființa ulterior companii municipale care să preia activitatea, crescând astfel costurile pe termen lung.
În acest moment la Guvern nu se știe cu exactitate câți oameni vor fi concediați, în condițiile în care încă se fac calculelor pentru fiecare ordonator de credite în parte.
Sursa: adevarul.ro

