Guvernul urmează să aprobe prorogarea aplicării legii privind dublarea alocaţiei pentru copii

Guvernul urmează să aprobe prorogarea aplicării legii privind dublarea alocaţiei pentru copii

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un act normativ privind amânarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii.

 "Ştiţi foarte bine că săptămâna trecută, după analiza pe care am făcut-o cu preşedintele României asupra acestui subiect, am anunţat lucrul ăsta, că preşedintele va promulga şi că noi, deşi dorim creşterea alocaţiei - de altfel alocaţia a şi crescut anul ăsta ca urmare a legii iniţiate de colegul nostru Sighiartău, indexată cu rata inflaţiei - deci noi ne dorim creşterea alocaţiilor, numai că intrarea în vigoare a legii este ulterioară Legii bugetului de stat. În Legea de bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari, sunt peste 6 miliarde de lei, pentru a putea susţine această măsură şi, de altfel, nici nu avem voie, constituţional şi legal, să generăm cheltuieli fără să existe sursă în Legea bugetului de stat. Ca atare, vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment în care putem face rectificarea bugetară, şi anume, după data de 1 iulie", a declarat premierul Ludovic Orban miercuri, la plecarea de la evenimentul dedicat Zilei Culturii organizat la Ateneul Român, întrebat dacă Guvernul va proroga termenul în şedinţa de joi.

 Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Actul normativ prevede că "alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap".

 Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului se află un proiect de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut privind Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ, acordul de împrumut este în valoare de 500 de milioane de euro, data limită de tragere a sumelor fiind 31 decembrie 2023.

 Totodată, Executivul urmează să aprobe un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 1486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi. În nota de fundamentare se precizează că prin acest proiect se propune ridicarea pazei şi protecţiei cu efective de jandarmi la Obiectivul Scroviştea, Complexul Vile Foişor Sinaia şi Complexul Lotus cu vilele Nufărul, Trandafirul, Ghiocelul, Lotus şi anexele şi Panseluţa din cadrul Complexului Vile Neptun.

    Potrivit documentului citat, RA-APPS a solicitat prin adresa 13628/24.09.2019, ca urmare a analizei efectuate de către specialişti din cadrul MAI şi SPP, retragerea, începând cu data de 01.10.2019, a efectivelor de jandarmi care asigură paza acestor obiective, urmând ca aceasta să fie asigurată în continuare de către Serviciul de Protecţie şi Pază.

    Pe agenda Executivului figurează şi un memorandum având ca temă Acordul de principiu al Guvernului privind contractarea de la Banca Europeană de Investiţii a unei facilităţi de finanţare de până la 250 milioane de euro pentru acoperirea parţială a contribuţiei suplimentare a bugetului de stat la finanţarea Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 3 - Dezvoltarea Infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro