Guvernul va aproba miercuri o HG privind stabilirea a 3 zile de doliu național pentru decesul Regelui Mihai (surse)

Guvernul va aproba, în ședința de miercuri, o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu național pentru decesul Regelui Mihai I, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Conform surselor citate, cele trei zile de doliu național urmează să fie stabilite marți seară în urma unei discuții cu reprezentanții Casei Regale.

Pe de altă parte, o ședință tehnică va avea loc marți după-amiază la Palatul Victoria pe tema funeraliilor Regelui Mihai I.

Conform surselor citate, ședința este organizată la nivelul Secretariatului General al Guvernului cu responsabili din ministerele de resort.

Premierul Mihai Tudose a transmis un mesaj de condoleanțe, în care arată că Regele Mihai I a fost "un model de moralitate și demnitate pentru români".

"Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!", a scris Tudose pe Facebook.

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …