Halep – ITIA, un război crâncen: ce sume au primit avocații care au cerut scoaterea Simonei din tenis

Halep – ITIA, un război crâncen: ce sume au primit avocații care au cerut scoaterea Simonei din tenis

Pe zi ce trece devine tot mai clar că dosarul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep (32 de ani) a fost prioritatea numărul 1 pentru partea de acuzare, reprezentată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Simona Halep

Explicația e simplă. Și poate fi confirmată printr-o simplă accesare a site-ului ITIA. Aici, la rubrica de decizii, apar zeci de nume din tenis împotriva cărora s-au dat sancțiuni grele. Vorbim despre suspendări pe viață sau excluderi din sport pe foarte mulți ani. Acuzațiile, extrem de grave, sunt de cele mai multe ori despre dopaj sau trucare de meciuri. Mediatizarea acestor cazuri? Inexistentă! Pentru că foarte multe dintre ele vizează niște anonimi ai circuitelor ATP și WTA. Realist vorbind, soarta lor nu interesează pe nimeni. De aceea, a tot circulat această idee, cum că ITIA a căutat „peștele cel mare“, în tentativa de a demonstra că are o activitate intensă și că nu iartă pe nimeni, indiferent de nume și statut! Acest „pește mare“ s-a dovedit a fi Simona Halep.

Și avocatul american al româncei, Howard Jacobs, a lăsat de înțeles că lucrurile au stat așa, în dialog cu Sports Illustrated. Nu cred că am avut vreodată un caz atât de ciudat ca acesta. Să vezi cum acuzarea se luptă cu înverșunare până la capăt și se cramponează de acuzația cu dopajul sanguin. Care n-a fost niciodată bine construită. Cazul a devenit supercomplicat. Nici măcar nu-mi pot imagina câți bani au cheltuit (n.r. – cei de la ITIA). Dar, dacă ar fi să fac o estimare, aș spune că cel puțin 2 milioane de dolari! Au avut atât de mulți experți, avocați și s-au luptat pentru fiecare amănunt“, a spus Jacobs.

Declarația sa de mai sus vine în completarea celei făcute pentru „Adevărul“ de către avocatul Cristian Cernodolea, cel care, la rândul său, a avut cazuri cu ITIA.Cred că ITIA trebuie să-și justifice, într-un fel sau altul, finanțarea uriașă pe care o are, costurile semnificative pe care le are. Din punct de vede operațional, ei au niște avocați foarte scumpi pe care îi folosesc pe post de procurori. Pare că această organizație s-a transformat într-una de inchiziție modernă și trebuie să-și justifice, cumva, existența prin a obține condamnări“, ne-a spus avocatul înregistrat la baroul din Anglia și Țara Galilor.

Pornind de la declarațiile date de Jacobs și Cernodolea, „Adevărul“ a „săpat“ un pic și a aflat „pe surse“ cam ce sume a aruncate ITIA pe cazul Halep. Concret, fiecare avocat angajat de acest for a fost plătit cu sume cuprinse între 600 și 900 de lire sterline. Pe oră! Și cum la TAS, la judecarea apelului, au fost și zile în care audierile au durat zece ore, ne putem imagina cât au încasat angajații ITIA în acest dosar ultramediatizat.

Howard Jacobs

Howard Jacobs

Având în vedere resursele uriașe pe care le-a alocat Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului în lupta cu Halep, victoria româncei, obținută la TAS, devine și mai importantă. Exact la acest aspect s-a referit și Howard Jacobs, în dialog cu Sports Illustrated.

Simona a avut determinarea de a se lupta de la bun început și n-a făcut niciodată vreun pas înapoi. Cu siguranță, au existat niște momente dificile. Mai întâi, după șocul testului pozitiv pentru o substanță de care nu auzise niciodată, pe care nu o folosise și pe care nu știa cum să o explice. Apoi, a aflat despre suplimentul contaminat. Și asta a bucurat-o pe Halep, fiindcă a crezut că a găsit rezolvarea problemei. Dar a venit ITIA și a spus: <<Nu, nu credem în așa ceva>>. Iar suspendarea de 4 ani a fost, firește, devastatoare. Dar Halep nu s-a gândit la a renunța. În niciun moment“, a declarat Howard Jacobs.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB