Handbal feminin: Cristina Neagu - Locul 12 nu ne onorează, dar această experienţă ne va face mai puternice

Handbal feminin: Cristina Neagu - Locul 12 nu ne onorează, dar această experienţă ne va face mai puternice

Handbalista Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare a lumii, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că locul 12 la Campionatul Mondial din Japonia nu onorează echipa României, dar experienţa le va face mai puternice pe componentele naţionalei.

''Pentru noi, Campionatul Mondial s-a terminat ieri. Locul 12 nu ne onorează, dar avem o echipă tânără şi neexperimentată, iar multe dintre fete şi-au făcut debutul la un astfel de turneu final. Ne-am dorit, ne-am luptat, dar atât s-a putut de această dată. Suntem calificate la turneul preolimpic din luna martie datorită locului 4 de la Campionatul European de anul trecut, pe care tot NOI l-am obţinut. Vom da totul pentru a ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi am încredere că această experienţă ne va face mai puternice'', a scris Neagu.

Interul stânga al echipei CSM Bucureşti a ţinut să le mulţumească celor care au călătorit până în Japonia pentru a fi alături de echipa naţională, ''dar mai ales pentru că după înfrângeri au strigat şi mai tare 'Hai România'!''

Pivotul Crina Pintea a avut o reacţie mai dură pe reţelele de socializare după criticile venite la adresa echipei naţionale în urma evoluţiilor slabe de la Mondial.

''Din păcate pentru noi astăzi (miercuri, n. red.) s-a încheiat Campionatul Mondial, tot ceea ce vreau să spun este că din punct de vedere al 'specialiştilor' este unul ratat, dar totuşi suntem în primele 12 echipe ale lumii, Franţa, Brazilia, Ungaria sunt trei echipe puternice, o forţă a handbalului mondial, au jucat pentru Cupa Preşedintelui. Noi, 'proastele astea, ruşinea ţării', avem posibilitatea să jucam turneul preolimpic.
Ştiu că fiecare e liber să se exprime cum vrea şi cum consideră de cuviinţă, însă dragii mei, eu vreau să vă spun că voi nu aveţi idee ce simţim Noi, nu aveţi idee cât de mult ne dorim Noi, nu aveţi idee cât suferim Noi, nu aveţi idee câte sacrificii facem Noi, nu aveţi idee că după un meci cât de puţin dormim Noi, nu aveţi idee câte dureri avem Noi'', a transmis Pintea.

''Noi, 'ruşinea ţării', am trecut prin multe de-a lungul anilor, Noi am simţit durere, Noi am căzut şi ne-am ridicat, tot Noi am fost şi anul trecut, tot Noi am fost la bine, dar tot Noi suntem la greu, Cât este de simplu să stai în fata televizorului şi să ne criticaţi şi nu numai, să ne jigniţi în multe feluri, eu vă întreb pe voi cei care ştiţi Tot şi despre Toate, voi nu aveţi copii? Sau nu vă gândiţi ca într-o zi veţi avea şi poate unii vor fi în locul nostru, va gândiţi puţin la lucrul acesta, va gândiţi ce va simţi copilul vostru?'', a continuat jucătoarea de la CSM Bucureşti.

''Nu spun că noi suntem mulţumite, sigur se putea mai mult, sigur că ne-am dorit mai mult. Dar în acest an atât s-a putut, însă sunt sigură că vom reveni mai puternice, pentru ca Noi nu vom renunţa şi Noi vom juca pentru Noi'', a concluzionat Crina Pintea.

România a fost învinsă miercuri de Japonia cu 37-20 (18-8), în ultimul său meci de la Campionatul Mondial 2019. România a încheiat Mondialul japonez pe locul al 12-lea, cu trei victorii, toate în prima fază a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale. Este cea mai slabă clasare a României la Campionatul Mondial din 2011, când echipa noastră încheia pe locul 13.

România păstrează şanse de calificare la JO din 2020, urmând să evolueze la un turneu preolimpic alături de Coreea de Nord şi de formaţiile care se vor clasa pe locurile 4 şi 5 la Mondialul din Japonia.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? Circoteca cu congresul e bluf? Iohannis joacă la două capete? Citiți ce se zvonește...

2 Congresul cașcavalului / Marioneta a câștigat

3 Hopa! / Orban: „Iohannis și serviciile au distrus partidul”

4 Așa o fi? / Cade și EUROINS? Doar 5% din bani mai sunt în băncile din România!

5 Andreea Pirui, vedetă la Kanal D, a fost prinsă drogată?