Handbal feminin: România a învins greu Cehia la EURO 2016, cu 30-28

Handbal feminin: România a învins greu Cehia la EURO 2016, cu 30-28

Naționala feminină de handbal a României a învins greu Cehia, cu scorul de 30-28 (17-14), marți, la Helsingborg, în penultimul său meci din Grupa a II-a principală a Campionatului European - EURO 2016 - din Suedia.

Tricolorele au câștigat cu mari emoții în fața incomodei echipe a Cehiei, la capătul unui meci mai puțin reușit față de precedentele.

Finalul a fost dramatic, cu România atacând cu două jucătoare în plus în ultimul minut, dar Crina Pintea a recuperat senzațional o minge cu 30 de secunde înainte de final, la 29-28 pentru echipa noastră, iar apoi tot ea a marcat, parafând succesul echipei antrenate de Ambros Martin.

România a controlat jocul de la un cap la altul al partidei, a condus de multe ori la o diferență de trei goluri, dar nu a fost capabilă să se desprindă decisiv, irosind numeroase oportunități.

Echipa noastră a avut 4-1 (5), 8-5 (9), 11-8 (16), 13-10 (19), 15-12 (23), la pauză fiind 17-14.

În partea secundă, România a condus cu 19-16 (37), dar Cehia a reușit să egaleze în premieră, 20-20 (42), iar apoi a ratat de două ori șansa de a trece în avantaj. România a revenit la cârma partidei, 22-20 (45), a fost egalată din nou, 23-23 (49), însă a reușit trei goluri consecutive, 26-23 (51), iar apoi a avut 29-26 (57), câștigând cu 30-28.

Iveta Luzumova a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

Selecționerul iberic al României a dat în acest meci șansa de a evolua mai mult jucătoarelor mai puțin folosite până acum, iar Eliza Buceschi și Florina Chintoan nu au jucat deloc.

Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu (4 mingi apărate), Denisa Dedu (4 mingi parate) — Aneta Udriștioiu (2 goluri), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2), Crina Pintea (6), Cristina Neagu (10), Cristina Florică, Cristina Laslo (1), Ana Maria Iuganu (1), Cristina Zamfir (2), Oana Manea (2), Mădălina Zamfirescu (3), Laura Chiper (1). Selecționer: Ambros Martin.
Cehia: Lucie Satrapova (3 mingi parate), Dominika Mullnerova (6 mingi apărate), Petra Kudlackova (un șut apărat) — Jana Knedlikova (5), Helena Rysankova (1), Kristyna Salcakova (1), Petra Ruckova, Kamila Kordovska (1), Michaela Hrbkova (5), Iveta Luzumova (7), Petra Adamkova (1), Alena Stellnerova, Martina Weisenbilderova, Marketa Jerabkova (4), Veronika Mala (3). Selecționer: Jan Basny.

Au arbitrat Viktorija Kijauskaite și Ausra Zaliene (ambele din Lituania)

România are 6 puncte, la fel ca și Norvegia, Danemarca are 4 puncte, Cehia și Rusia au câte 2 puncte, iar Ungaria niciun punct.

Marți mai au loc partidele Ungaria — Norvegia (19,30) și Danemarca — Rusia (21,45).

Miercuri sunt programate ultimele partide din grupă, Ungaria — Rusia (17,15), Danemarca — România (19,30) și Cehia — Norvegia (21,45).

Primele două clasate se califică în semifinale.
AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa