Haos la pompele din Sankt Petersburg: benzina a ajuns să coste peste 7 euro

Livrările deficitare de carburant și atacurile repetate ale dronelor ucrainene asupra rafinăriilor rusești încep să paralizeze marile orașe din Rusia. La Sankt Petersburg, conducătorii auto sunt nevoiți să stea ore întregi la cozi interminabile în miez de noapte, în timp ce prețul benzinei a atins valori amețitoare, de peste 7 euro pe litru.

Piața combustibililor din al doilea cel mai important oraș al Rusiei este puternic zdruncinată de o penurie acută. Conducătorii auto din Sankt Petersburg semnalează tot mai des că stațiile de alimentare rămân fără stocuri, iar acolo unde benzina este încă disponibilă, achiziția se face doar după ore de așteptare, la prețuri prohibitive sau cu rație.

rusia cozi benzinarie jpg

Foto: Arhivă

Pe rețelele sociale circulă mărturii ale unor șoferi care afirmă că în anumite benzinării tariful a sărit la 600–700 de ruble pe litru, echivalentul a mai bine de 7 euro, relatează publicația Dialog . Pentru a împiedica golirea completă a rezervoarelor din stații, unele puncte de distribuție au recurs în ultimele zile la impunerea unor limite privind volumul maxim ce poate fi achiziționat de un client.

Problemele majore se manifestă inclusiv la ore târzii din noapte. O locuitoare din Sankt Petersburg a filmat coloana de vehicule formată după miezul nopții la o stație Gazprom și a arătat că avea zeci de mașini în față:

„Stau la coadă pentru benzină. Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini. Stau deja de o oră. Gazprom... Am sunat la serviciul de livrare. Un litru de benzină costă aici 600-700 de ruble. Și nu o livrează într-o oră, ci în 24 de ore. Nu știu ce să fac”, a povestit femeia.

Acest nou val al crizei a izbucnit la începutul lunii septembrie, pe fondul atacurilor ucrainene cu drone asupra infrastructurii de rafinare din Rusia. Livrările pentru regiunea Sankt Petersburg au fost grav afectate după ce o unitate de procesare care aproviziona în mod direct piața locală a suferit avarii, diminuând considerabil cantitățile de carburant disponibile pentru consumatori.

Explorează subiectele:

Sankt PetersburgRusiacarburanți


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis