HARTA Bătăliei pentru Donbas: Trupele rusești au atacat pe toate fronturile în estul Ucrainei

HARTA Bătăliei pentru Donbas: Trupele rusești au atacat pe toate fronturile în estul Ucrainei

Forțele armate ale Rusiei și-au lansat luni noaptea ofensiva așteptată în estul Ucrainei, încercând să străpungă apărarea ucraineană pe aproape întreaga lungime a frontului la primele ore ale zilei de marți, relatează Reuters .

Harta UcrainaFoto: liveuamap.com

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat într-un mesaj televizat de luni noaptea că Rusia a lansat „Bătălia pentru Donbas” în est și că „o porțiune foarte mare a întregii armate ruse este concentrată acum pe această ofensivă”.

„Nu contează câte trupe vor trimite rușii acolo, vom lupta. Ne vom apăra”, a subliniat el.

Andrei Yermak, șeful cancelariei prezidențiale a Ucrainei, a dat la rândul său asigurări că forțele ucrainene vor putea să țină piept ofensivei rusești în această „a doua fază a războiului”. „Credeți în armata noastră, este foarte puternică”, i-a îndemnat el pe ucraineni.

Cum arată Bătălia pentru Donbas marți dimineața

Presa ucraineană și site-ul liveuamap.com care monitorizează războiul din Ucraina vorbesc de o serie de explozii, unele dintre ele puternice, de-a lungul liniei frontului din regiunea Donețk, trupele rusești bombardând localitățile Marinka, Slaviansk și Kramatorsk.

Explozii au fost de asemenea auzite în nord-vestul țării la Harkiv, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina și scena unor lupte grele încă din primele zile ale invaziei declanșate de președintele Vladimir Putin pe 24 februarie.

Presa din Ucraina scrie că explozii au fost auzite de asemenea în orașul Nicolaev din sud și Zaporojie din sud-est în timp ce sirenele antiaeriene au început să sune în toate centrele urbane principale aflate de-a lungul liniei frontului.

Alexei Danilov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, afirmă că forțele rusești au încercat să străpungă apărarea ucraineană „aproape de-a lungul întregii linii a frontului din regiunile Donețk, Luhansk și Harkiv”.

Rușii ar fi reușit să captureze Kreminna, un oraș cu o populație de aproximativ 20.000 de persoane înainte de declanșarea invaziei rusești.

Ofensivă pe tot frontul de est al Ucrainei

Noua ofensivă pe scară largă a Moscovei vine la mai puțin de o lună după ce ministerul rus al Apărării a anunțat pe 29 martie că își va reduce „drastic” operațiunile din regiunile Kiev și Cernihiv.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat la puțin timp după anunțul făcut de oficialii militari ruși că mutarea este menită să arate bunăvoința Moscovei în ceea ce privește negocierile de pace cu Kievul.

Însă oficiali ucraineni și serviciile de informații occidentale au avertizat de săptămâni că armata rusă se pregătește de fapt pentru un nou atac „masiv” în estul Ucrainei după ce atacul său pe scară largă de la începutul războiului a eșuat.

Institutul pentru Studiul Războiului din SUA estima săptămâna trecută că trupele rusești retrase din regiunea Kievului la sfârșitul lui martie nu au fost încă reintroduse în Ucraina pentru a lupta fiindcă au probleme de moral și nu și-au primit banii promiși.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…