Havrileț (ANRE): Dacă nu creștem prețul final al gazelor, furnizorii pot sista alimentarea către consumatorii casnici

Havrileț (ANRE): Dacă nu creștem prețul final al gazelor, furnizorii pot sista alimentarea către consumatorii casnici

Furnizorii de gaze ar putea sista alimentarea către consumatorii casnici în pragul iernii, dacă Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) nu le recunoaște costurile cu achiziția de pe bursă a gazelor, a declarat, miercuri, Niculae Havrileț, președintele ANRE, în cadrul unor declarații de presă.

"În metodologia ANRE se precizează că, pentru a preîntâmpina prejudicii financiare în sarcina furnizorilor, atunci când prețurile cresc cu mai mult de 5% la achiziție, ajustarea se poate face și în timpul anului. Deci trebuie să luăm în calcul solicitarea furnizorilor, care este una corectă, pentru că ei asigură siguranța în aprovizionare pe perioada de iarnă. Dacă lor nu li se asigură un confort financiar și posibilitatea ca, începând cu sezonul rece, să perceapă facturi la prețul actual al gazului natural, ei nu au interesul să cumpere aceste gaze în avans și să înregistreze rezultate financiare negative, lucru care trebuie luat în considerare când vorbim de siguranța în aprovizionare pe timp de iarnă", a arătat oficialul ANRE.

Mai exact, Havrileț a explicat că, teoretic, furnizorii au posibilitatea de a sista alimentarea cu gaze pentru consumatorii casnici, pe care să îi trimită în piața liberă, dacă ANRE nu le recunoaște costurile de achiziție a gazelor.

"Noi verificăm ca prețul la care furnizorii achiziționează gazul să fie cel mai bun din piață, altfel nu îl recunoaștem. Însă, dacă prețul cel mai mic din piață nu este recunoscut în tarifele finale, furnizorul ar putea alege soluția să nu mai alimenteze consumatorii casnici și să îi trimită în piața liberă, motivând că, altfel, ar înregistra pierderi, ", a susținut președintele ANRE.

Potrivit acestuia, prețul gazelor pe bursă crescut, din aprilie până în prezent, de la 60 de lei pe MWh la 72 de lei pe MWh, ceea ce ar duce la o scumpire pentru consumatorii casnici de 8 lei pe lună în medie pentru gospodărie, respectiv 50-80 de lei pe an, la un consum mediu de 700-1.000 de metri cubi pe an.

Inițial, reprezentanții ANRE anunțaseră o scumpire a gazelor cu 6% în medie pentru consumatorii casnici pentru trimestrul al patrulea, însă au amânat calculele până după intrarea în vigoare a legii de aprobare a Ordonanței de Urgență 64/2016.

"Există două prevederi în această ordonanță care ar influența prețul, respectiv dereglementarea tarifului de înmagazinare și instituirea obligației ca 70% din gaze să fie tranzacționate pe bursă. Acest lucru ar putea să aibă un impact în special în ceea ce privește producătorii de energie termică pentru populație. Se știe că aceste societăți de termie au o capacitate slabă de a participa pe bursă, din cauza lipsei de resurse financiare și a lipsei de garanții. Ei până acum își aranjau contractele bilateral, cu date-limită de plată negociate între părți", a adăugat Havrileț.

Potrivit oficialului ANRE, există posibilitatea ca legea să intre în vigoare până la finele lunii octombrie, după ce, miercuri, Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților a avizat favorabil proiectul. Majorarea prețului final al gazelor ar urma să fie, astfel, efectivă de la 1 noiembrie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...