Hillary Clinton: Decizia lui Joe Biden de a candida pentru un nou mandat, „o greșeală teribilă” care a costat Partidul Democrat alegerile

Fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a criticat dur decizia lui Joe Biden de a intra în cursa pentru un al doilea mandat, afirmând că aceasta a reprezentat „o greșeală teribilă” care a contribuit la înfrângerea Partidului Democrat în alegerile prezidențiale din 2024.

Fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton. FOTO: Profimedia

Fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton. FOTO: Profimedia

În cadrul unui eveniment organizat la New York, Hillary Clinton a susținut că Biden a renunțat la promisiunea inițială de a se retrage și că această decizie ar putea afecta pe termen lung moștenirea sa politică, relatează The Guardian.

„A fost o greșeală teribilă pentru el, pentru moștenirea lui și pentru țară”, a declarat Clinton.

Fosta șefă a diplomației americane consideră că, dacă Biden ar fi anunțat încă din vara anului 2023 că nu va mai candida, Partidul Democrat ar fi avut timp să organizeze o competiție internă reală pentru desemnarea candidatului la președinție.

„Cred că oricine ar fi ieșit învingător din acea competiție, fie vicepreședintele, fie un guvernator sau un senator sau oricine altcineva, l-ar fi învins pe Donald Trump”, a afirmat Clinton, calificând strategia lui Biden drept „o eroare de calcul teribilă”.

Joe Biden și-a abandonat candidatura în iulie 2024, după prestația slabă din dezbaterea electorală cu Donald Trump, moment care a amplificat îngrijorările privind starea sa de sănătate și capacitatea de a continua campania electorală.

Ulterior, Biden a sprijinit candidatura vicepreședintei Kamala Harris, care a devenit candidatul democrat la alegerile prezidențiale. Harris a pierdut însă scrutinul în fața lui Donald Trump.

Afirmația potrivit căreia orice candidat democrat l-ar fi putut învinge pe Trump este contestată de o parte dintre analiștii politici americani.

Un raport publicat în 2025 de organizația progresistă Way to Win a identificat mai multe cauze ale înfrângerii democraților, printre care nemulțumirile economice ale alegătorilor, avantajul mediatic al republicanilor și tensiunile dintre conducerea partidului și activiștii progresiști pe teme precum conflictul din Gaza, imigrația și justiția rasială.

De asemenea, o analiză internă a Partidului Democrat a concluzionat că formațiunea a pierdut influență electorală la mai multe niveluri de guvernare în ultimele două decenii.

Referindu-se la perioada în care Biden a rămas în cursă, Hillary Clinton a afirmat că partidul a ajuns „într-o situație foarte dificilă” după ce președintele american a ales să nu facă pasul înapoi mai devreme și să permită organizarea unei competiții deschise pentru desemnarea candidatului democrat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Nu mor caii când vor câinii” / Mesaj ciudat al Ioanei Dogioiu

2 Calculul defensiv de la Cotroceni. De ce a riscat Nicușor Dan un conflict major cu Ilie Bolojan pentru desemnarea lui Adrian Veștea

3 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

4 Răsturnare de situație pe scena politică?

5 Tânăra de 28 de ani care a câștigat peste 680.000 de euro la Joker și-a ridicat premiul: „Pentru mine este un nou început”