Hong Kong: Principalul editorialist al Apple Daily, cotidian închis recent, a fost arestat pe aeroport

Hong Kong: Principalul editorialist al Apple Daily, cotidian închis recent, a fost arestat pe aeroport

Principalul editorialist al cotidianului pro-democraţie Apple Daily, închis săptămâna trecută, a fost arestat duminică seară de poliţie la Hong Kong în momentul în care se pregătea să părăsească teritoriul, relatează media locale, preluate de AFP.

După reţinerea unora dintre reprezentanţii săi şi îngheţarea activelor sale, Apple Daily, care i-a criticat mereu dur pe liderii chinezi, a fost nevoit să se închidă, după 26 de ani de existenţă, publicându-şi joi, 24 iunie, ultimul număr .

Fung Wai-long, redactor-şef şi responsabil cu editorialiştii de la ediţia online în engleză a cotidianului, este al şaptea reprezentant al tabloidului arestat pe baza legii drastice privind securitatea naţională impusă de China în urmă cu aproape un an.

Poliţia a confirmat că a reţinut un bărbat de 57 de ani pe aeroport pentru "conspiraţie în vederea unui complot cu forţe şi puteri străine".

Poliţia nu a menţionat numele lui Fung, care semna articolele sub pseudonimul Lo Fung. Conform media locale, el a fost plasat în detenţie în perspectiva anchetei.

Aproximativ 500 de poliţişti au percheziţionat redacţia ziarului la 17 iunie, iar cinci dintre reprezentanţii cotidianului au fost arestaţi .

Doi dintre ei au fost inculpaţi pentru "complot cu forţe străine" din cauza unei serii de articole care făceau apel la sancţiuni internaţionale împotriva liderilor chinezi, iar apoi plasaţi în detenţie provizorie.

Câteva zile mai târziu, editorialistul Yeung Ching-kee a fost reţinut pentru fapte similare. El a fost totuşi eliberat sub cauţiune.

Proprietarul tabloidului, magnatul de presă Jimmy Lai, este în prezent în detenţie, condamnat pentru mai multe pedepse cu închisoarea pentru implicarea sa în manifestaţii prodemocraţie în 2019. El este de asemenea inculpat pe baza legii privind securitatea naţională, fapte pasibile de închisoare pe viaţă.

Într-un comunicat publicat luni, Asociaţia Jurnaliştilor din Hong Kong a atras atenţia că evenimentele recente, în special închiderea Apple Daily, aproape "au pus capăt libertăţii presei" care exista până acum în Hong Kong. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR