Hopa! Cadavrul oligarhului rus decedat in Cipru a fost găsit pe terenul unei baze militare britanice!

Cadavrul unui bărbat decedat a fost descoperit în zona Limassol, pe terenul unei baze militare britanice, a declarat poliția cipriotă pentru RBC. Identitatea decedatului nu a fost încă stabilită oficial. Cadavrul lui Vladislav Baumgertner, în vârstă de 56 de ani, fostul director general al gigantului rus de potasă Uralkali, a fost găsit miercuri în Cipru, după ce dispariţia sa fusese anunţată cu o zi înainte de moartea unui diplomat rus. Evenimentele au loc în timp ce ţara - care se află la conducerea Consiliului UE - se confruntă cu un mare scandal de corupţie la vârf, iar autorităţile investighează inclusiv o „activitate hibridă”, relatează Le Figaro.

Poliția verifică dacă este vorba de fostul șef al Uralkali, Vladislav Baumgertner.

Fontanka, RIA Novosti și Protagon au relatat că persoana în cauză era Vladislav Baumgertner.

Baza Suverană Britanică Akrotiri este situată în sudul Ciprului, în apropierea orașului Limassol.

Vladislav Baumgertner, în vârstă de 56 de ani, a lucrat la Uralkali între 2003 şi 2013, mai întâi ca director comercial, apoi ca director general. El a fost arestat la Minsk, în Belarus, în 2013, după ruperea relaţiilor dintre Uralkali şi principala companie belarusă de potasă. La sfârşitul anului 2013, a fost extrădat în Rusia, iar cazul a fost clasat.

În 2015, a condus Global Ports, principalul operator de terminale de containere din Rusia.

În ultimii ani, oligarhul locuia singur pe insula cipriotă, potrivit The Guardian, şi a fost văzut ultima dată în Limassol, un oraş de coastă popular printre expaţii ruşi, unde avea o casă.

În Cipru există o comunitate rusă numeroasă - insula este uneori supranumită Moscova Mediteranei.

„Până în prezent, nu există niciun indiciu care să sugereze o legătură între cele două (decese)”, a asigurat purtătorul de cuvânt al poliţiei cipriote, Vyron Vyronos.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

2 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

3 Iranul pune în aplicare un plan / „Credeau că nu se va întâmpla nimic?” / „În orice moment, o rachetă ar putea ateriza în mijlocul țării voastre”

4 Cum a „trezit” China Japonia și a obținut efectul invers

5 Ce se întâmplă? / Grecia va deshuma 150 de persoane moarte de Covid, după ce trupurile nu s-au descompus nici după 5 ani