Horoscop săptămâna 7-13 august. Trei nativi trec printr-un moment important
Potrivit horoscopului pentru săptămână 7-13 august 2026, trei nativi trec printr-un moment important, care ar putea să le schimbe destinul.
Berbec
Primele 3 zile, vor avea succes nativii ale căror activități sunt legate de artă, de societate și generare de idei. Ei vor simți o simpatie sinceră și un sprijin puternic din partea colegilor, șefilor, partenerilor sau oamenilor care au aceleași idei. Poate că vor fi ceva întârzieri în cazurile prioritare, dar ele se vor datora mai curând incompetenței altora.
În a doua jumătate a săptămânii, perioada va fi strâns legată de circumstanțe misterioase, iluzii și fantezii, stări interne neobișnuite.Iar asta se poate solda pentru unii cu intrigi, secrete amoroase, întâlniri semnificative. Mai există posibilitatea unor întâlniri bruște cu oameni din trecut, iar în acest caz, doar voi o să decideți dacă merită să încercați să intrați de două ori în același râu.
Medical, ajutați-vă sistemul imunitar să reziste virușilor din jur! Dacă starea de rău se instalează totuși, nu ignorați o vizită la medic. Chiar și o răceală ușoară poate duce la complicații.
Taur
Ar fi bine să acordați atenție relațiilor cu prietenii și socializării, pentru că perioada vine cu multe cunoștințe și întâlniri, dar în același timp poate exista o nevoie urgentă de reorganizare a relațiilor existente. Această tendință va afecta nu numai viața personală, ci și spațiul exterior.
Începutul săptămânii este potrivit pentru extinderea unei afaceri sau pentru a lucra la creșterea carierei. O să aveți ocazia să demonstrați potențialul în fața conducerii, iar aceasta va aprecia contribuția la cauza comună. Din punct de vedere financiar, cel mai probabil va exista suficientă stabilitate încât să vă permită mici plăceri. Este mai bine să vă abțineți de la achiziții mari, deoarece banii pot fi necesari în viitorul apropiat.
A doua parte a perioadei, rămâneți vigilenți pentru a evita rănirile, accidentele și alte situații periculoase. Acest avertisment este valabil mai ales pentru șoferii și operatorii de utilaje, de a căror atenție depinde sănătatea și viața celorlalți. Tot atunci, vă puteți confrunta cu rivalitatea oamenilor, cu ostilitate ascunsă și intrigi. Trebuie să fiți extrem de atenți în relația cu concurenții și rivalii, deoarece o mică slăbiciune sau neglijență vă poate afecta negativ cariera, afacerile și reputația.
Gemeni
Rutina și predictibilitatea în relația actuală pot deveni o sursă de senzații dureroase care vă vor împinge către noi cunoștințe,noi aventuri și divertisment. Între timp,în vechea conviețuire se poate instala punctul de plecare pentru o transformare serioasă a relației existente, eventual un stadiu de criză.
Horoscop 5 august. Zodia care ar putea pierde o persoană dragă. Nativii ajunși în fața unor proiecte importanteMulți își vor exprima în perioada următoare adevăratele sentimente și dorințe mai activ. Tot ceea ce a stat ascuns poate ieși la suprafață. Este posibil ca unele activități și hobby-uri preferate să fie brusc de interes pentru publicul larg, inclusiv pentru sponsori. În acest caz, un simplu hobby se poate dezvolta într-o afacere profesională, devenind fundamentul unei cariere înfloritoare. Unii pot alege să facă lucrări de caritate și voluntariat, alegând în cele din urmă această direcție ca munca a vieții lor.
Trebuie să fiți mai atenți la completarea documentelor. Există un risc mare de erori care sunt importante pentru rezultatul final. Situația financiară va fi stabilă, dar nu trebuie să vă așteptați la fluxuri minune.
Rac
Lipsa banilor bineînțeles că este un lucru neplăcut, dar asta nu înseamnă că banii alcătuiesc sensul vieții. Iar dacă veți recunoaște acest lucru, atunci săptămâna poate trece fără stres și fără probleme. Aceia care nu se simt mulțumiți cu viața lor,nu au decât să facă schimbări în familie, la locul de muncă ,în rutina de zi cu zi.
Puteți fi obligați la a vă apăra persistent pozițiile în fața unui grup de oameni asemănători sau a intereselor lor în fața prietenilor. Eforturile de a implementa un proiect serios pot fi zadarnice. Mai bine să nu participați la evenimente colective mari, la acțiuni și să nu încercați să rezolvați relația cu prietenii. Atenție la comunicare, la ce cuvinte folosiți, căci mai aveți de învățat!
Leu
Vă așteaptă o săptămână destul de reușită și stabilă, căci puteți pune lucruri, gânduri sau relații cu alții în ordine, iar în această privință, perioada este cea mai potrivită. Dovediți profesionalism atunci când vi se cere asta, iar ideile de altădată pot deveni relevante și numai bune de pus în practică. Unii pot consolida pozițiile la locul de muncă, alții în sfera publică ori pot urca pe scara carierei, mai ales că ajutorul altora se poate dovedi semnificativ. Aceasta este o perioadă bună pentru încheierea acordurilor, desfășurarea tranzacțiilor, pentru cooperare, căutare de parteneri și sponsori, pentru realizarea reformei, atât la locul de muncă, cât și în relațiile de familie și personale, iar multe dintre acțiuni vor funcționa în viitor.
Totuși, nu totul va decurge fără probleme în relațiile personale, iar multe dintre ele pot întâmpina nemulțumiri, reproșuri, pot stârni complexe din trecut și nesiguranță. În această situație, este mai bine să acordați atenție mai curând relațiilor externe decât celor personale.
Sursa: adevarul.ro

