Hunedoara: Câteva sute de mineri aşteaptă, în curtea CEH, rezultatul negocierilor de la Bucureşti

Hunedoara: Câteva sute de mineri aşteaptă, în curtea CEH, rezultatul negocierilor de la Bucureşti

Câteva sute de mineri din Valea Jiului aşteaptă, luni, în curtea sediului administrativ al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani un răspuns din partea liderilor sindicali care se află la Bucureşti pentru a negocia plata salariilor şi a drepturilor băneşti restante.

În curtea CEH s-au adunat mineri de la toate exploatările miniere, aceştia menţionând că sunt solidari cu colegii lor care sunt blocaţi, de şase zile, în subteranul Minei Lupeni.

Minerii solicită plata salariilor, dar şi alte drepturi băneşti restante cum sunt ajutoarele de încălzire şi tichetele masă, precum şi demisia conducerii CEH. În plus, protestatarii au acuzat lipsa unor programe de investiţii în mineritul Văii Jiului.

În prezent, potrivit directorului general Samuel Dioane, CEH nu mai dispune de veniturile din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de închidere pentru Mina Lonea, care totalizau circa 7 milioane de lei pe lună, în condiţiile în care bugetul de salarii se ridică la 12 milioane lei, lunar.

Potrivit preşedintelui executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, o delegaţie a administraţiei şi a sindicatelor de la CEH are programată luni o nouă rundă de întâlniri la ministerele Energiei şi Muncii pentru a reglementa anumite aspecte tehnice legate de ordonanţa adoptată de Guvern pentru plata salariilor minerilor din fonduri ale Ministerului Muncii, prin intermediul AJOFM.

În paralel, continuă protestul din subteran al celor aproximativ 70 de mineri autoblocaţi la Mina Lupeni, unii dintre ei aflaţi în a şasea zi de protest. Starea lor de sănătate este monitorizată de salvatorii mineri, care sunt pregătiţi să intervină în caz de nevoie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale