Hunedoara: Cercetări arheologice la cetatea Sarmizegetusa Regia, în cadrul proiectului de restaurare

Hunedoara: Cercetări arheologice la cetatea Sarmizegetusa Regia, în cadrul proiectului de restaurare

O campanie de cercetări arheologice se desfăşoară, în aceste zile, în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, în cadrul proiectului de restaurare a sitului UNESCO denumit "Capitala Daciei - Muzeu viu al patrimoniului cultural european", a informat, marţi, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.

Săpăturile se efectuează în mai multe puncte ale fortificaţiei, cu scopul de a oferi informaţii şi clarificări specialiştilor cu privire la elementele constructive antice şi la starea de conservare a monumentului istoric.

Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO

"În prima etapă a fost trasată o suprafaţă la Poarta de est, unde lucrările din anul 1980 au modificat substanţial aspectul monumentului. O serie de argumente desprinse din săpăturile din secolele XIX şi XX indică o configuraţie diferită a porţii faţă de cea materializată în prezent în teren, astfel că se impune o (re)cercetare a zonei, pentru a obţine date suplimentare în vederea propunerii unor soluţii optime de restaurare", a precizat CJ Hunedoara.

Specialiştii urmează să deschidă o serie de secţiuni şi de suprafeţe pe mai multe segmente ale zidului cetăţii, precum şi în zona porţilor de vest şi de sud.

Proiectul "Capitala Daciei - Muzeu viu al patrimoniului cultural european" are ca obiect conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia


Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO


Etapele de restaurare includ cercetări arheologice, taluzări şi amenajări ale terenului, refacerea incintei militare şi a porţilor de acces. De asemenea, este prevăzută refacerea şi îmbunătăţirea infrastructurii de vizitare prin introducerea unui traseu nou, semnalistică, amenajarea unui lapidariu şi a unui adăpost pentru vizitatori.

Cât priveşte revitalizarea cetăţii, se are în vedere digitizarea monumentului UNESCO, astfel încât utilizatorul să aibă acces la imagini ce reconstituie diverse locaţii din cetate, din perioada daco-romană.

Valoarea totală a proiectului este de 13,29 milioane lei, adică aproximativ 2,74 milioane euro. Din aceşti bani, valoarea finanţării nerambursabile se ridică la este de 9,18 milioane lei, adică 1,89 milioane euro, şi se constituie din 85% Grant SEE şi 15% de la bugetul naţional. Cofinanţarea asigurată de CJ Hunedoara se ridică la aproximativ 850.000 de euro. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...