Iași: Peste 10.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 10.000 de pelerini s-au închinat în doar șapte ore la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost depusă luni dimineața într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Alte câteva mii de persoane venite din toată țara sau din străinătate pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva formează un rând de aproximativ doi kilometri. Racla a fost scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei luni dimineața la ora 06,30, de un sobor de preoți conduși de arhiepiscopul vicar Calinic Botoșăneanu.

În preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătorește hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară și unul dintre cele mai mari din Europa. La moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și la cele ale sfinților aduși în pelerinaj special cu această ocazie, vin să se închine atât ortodocși, cât și romano-catolici din țară și străinătate.

Anul acesta vor fi aduse în pelerinaj la Iași moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Racla va fi adusă miercuri, în jurul orei 9,30, de la un lăcaș de cult din Cipru.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea și s-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată în ședința din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Tot atunci s-a decis ca prăznuirea hramului acesteia să fie pe data de 14 octombrie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O nouă „realizare” marca Bolojan: Carburanții continuă să se scumpească în România, deși prețul petrolului scade

2 Specialiștii Muzeului „Grigore Antipa” fac precizări despre „peștii-iepure” care au apărut în Grecia

3 Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan / „Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”

4 DOCUMENT CNSAS / Cum a încercat regimul comunist să ascundă accidentul grav al Elenei Ceaușescu

5 Alarmă pe litoralul european / Bacteria Vibrio se extinde în Marea Mediterană și duce la închiderea plajelor în Spania