ÎCCJ a rămas în pronunțare pe cererea DNA de arestare a lui Sebastian Ghiță

ÎCCJ a rămas în pronunțare pe cererea DNA de arestare a lui Sebastian Ghiță

Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare joi pe cererea DNA de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiță, după ce acesta a încălcat termenii controlului judiciar.

DNA a solicitat judecătorilor înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu arestarea preventivă, pe motiv că Sebastian Ghiță a încălcat dispozițiile controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din poliție și parchete.

Un procuror DNA a declarat în sala de judecată că Sebastian Ghiță nu s-a prezentat de două ori la IPJ Prahova și nu a mai fost găsit nici acasă, dar nici la alte adrese.

"Sebastian Ghiță a dat dovadă de rea credință. El și-a premeditat fuga. Există date și indicii că a fugit și s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată. Deși era supravegheat de trupe speciale, el a reușit să se ascundă. Dispariția sa a fost premeditată și prin desele înregistrări difuzate de România TV, post controlat de Sebastian Ghiță, în care acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane. Vă rugăm să emiteți un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, pentru ca acesta să poată fi dat în urmărire", a spus procurorul.

De cealaltă parte, avocatul lui Ghiță a recunoscut că fostul deputat a încălcat condițiile controlului judiciar, însă a spus că nu există date că fostul deputat a părăsit teritoriul țării.

Pe 27 decembrie 2016, magistrații de la ÎCCJ au respins o primă cerere a DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiță, însă au menținut interdicția ca acesta să părăsească teritoriul României.

Sebastian Ghiță a fost ultima dată la IJP Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi.

Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că le frecventa, fără a fi însă găsit, au precizat surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, el a fost dat în consemn la punctele de frontieră, fiind căutat pe teritoriul întregii țări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!