IICCMER: Cum se justifică amnistia mascată a torționarului Tudor Stănică, timp de 19 ani? Condamnat la 10 ani, a executat un an și cinci luni

IICCMER: Cum se justifică amnistia mascată a torționarului Tudor Stănică, timp de 19 ani? Condamnat la 10 ani, a executat un an și cinci luni

Torționarul Tudor Stănică a fost condamnat în anul 2003 la 10 ani de închisoare pentru uciderea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. Stănică a ajuns să execute doar un an şi cinci luni de închisoare, motivând, de 19 ani încoace, că este grav bolnav.

Gheorghe Ursu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc solicită Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București informații în legătură cu întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare dispuse față de condamnatul Tudor Stănică, principalul vinovat de moartea disidentului Gheorghe Ursu.

IICCMER îi solicită Procurorului General să comunice care au fost demersurile legale întreprinse de instituția pe care o conduce, cu privire la urmărirea modalității de punere în executare a sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală.

Tudor Stănică FOTO Gândul

Tudor Stănică FOTO Gândul

De asemenea, dat fiind faptul că cererile periodice de prelungire a întreruperii executării pedepsei se judecă în cadrul unor dosare de instanță cu participarea unui reprezentant al Ministerului Public, IICCMER informații de interes public referitoare la poziția exprimată de Ministerul Public în dosarele în cadrul cărora s-au dezbătut cererile succesive de prelungire a întreruperii executării pedepsei, precum și dacă sentințele de prelungire a întreruperii executării pedepsei au fost sau nu contestate conform art. 593 alin. 3 din Codul de Procedură Penală.

Torționarul Tudor Stănică a fost condamnat în anul 2003 la 10 ani de închisoare pentru uciderea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. Stănică a ajuns să execute doar un an şi 5 luni de închisoare, motivând, de 19 ani încoace, că este grav bolnav.

Tudor Stănică a fost eliberat "medical" de un fost coleg de anchetă de la Rahova tocmai în acest caz în urmă cu 20 de ani. Este vorba despre judecătorul de la Curtea de Apel Marin Cârcel. Acesta a fost deconspirat de CSM ca fiind securist. De fapt, Cârcel a lucrat ca "ofiţer acoperit" în anchetele penale de la Rahova .

Judecătorii Curţii Supreme i-au achitat recent pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Cei doi fuseseră achitați și de Curtea de Apel, în 2019. Potrivit minutei ședinței, instanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de fiul lui dizidentului împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București.

Procurorii militari au susţinut că foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”. În schimb, cei doi inculpaţi au susţinut în faţa judecătorilor că sunt nevinovaţi. „Eu am îndeplinit comenzi primite. Nu făceam niciun act pe lângă comenzile primite,” a declarat Hodiş. Procesul a mai avut încă doi inculpați, foştii miniştri de interne George Homoştean şi Tudor Postelnicu, care au fost acuzați de complicitate. Aceștia au murit între timp.

Inginerul Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist.

La începutul anilor 80, trimitea scrisori la Europa Liberă, afișa manifeste împotriva lui Ceaușescu și încerca să creeze o rezistență intelectuală împreună cu prietenii săi, Dan Deșliu, Nina Cassian, Geo Bogza și Radu Cosașu. Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui. A murit la 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.

Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist , a relatat cum a aflat de moartea tatălui său: „M-au sunat de la circa de Miliţie a sectorului 6, ca şi pe 21 septembrie când mă anunţaseră că a fost arestat. Acum era pe 19 noiembrie, pe seară, la două zile după ce murise de fapt. La telefon o voce oficială mi-a spus: „Eşti fiul lui Gheorghe Ursu, care e arestat? A decedat şi...“. Atunci am aruncat telefonul. L-am reluat totuşi după un minut. Omul mi-a strigat, pe un ton dur să stau cuminte că e un lucrător la uşă, să-i deschid, să-mi aducă ceva la cunoştinţă. Am deschis uşa, am văzut miliţianul în prag şi în clipa aia n-am mai ştiut ce fac şi am ridicat bicicleta pe care o ţineam pe hol şi am aruncat-o după sectoristul respectiv, care a fugit. Imediat, m-au sunat de la Circă din nou şi mi-au spus tot pe un ton nervos să mă prezint a doua zi la Jilava, să preiau efectele tatei“.

image

„Efectele“ se reduceau la „Hainele lui, toate pătate cu sânge, până şi prosopul. Erau, practic, hainele cu care fusese arestat. Cămaşa era sfâşiată la spate. Pe toate le-am lăsat, atunci când am plecat din ţară, în noiembrie 1996, unei mătuşi care stătea în Drumul Taberei, la Favorit. În martie ’90, când ne-am întors prima dată în ţară, ne-a spus, încă timorată, că le-a aruncat imediat. Nu i-am reproşat niciodată mătuşii mele acest lucru. Mă simţisem cumva vinovat că ar fi putut avea necazuri din cauza lor. Am regretat însă că n-am găsit o soluţie mai bună“.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat