IICCMER organizează o nouă campanie de investigații arheologice la Periprava

IICCMER organizează o nouă campanie de investigații arheologice la Periprava

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, în perioada 17 - 27 iulie, a patra campanie de investigații arheologice în localitatea Periprava din județul Tulcea.

Potrivit unui comunicat al IICCMER, remis joi AGERPRES, acțiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară ce a funcționat în apropierea satului.

Institutul a organizat și desfășurat trei campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir din Periprava în anii 2013, 2015 și 2016.

"În acest loc, în perioada anilor 1959 — 1964, au fost înhumați un mare număr de deținuți politici decedați în colonia de muncă ce a funcționat în apropierea localității. Zona din cadrul cimitirului unde se află mormintele deținuților a fost stabilită pe baza informațiilor obținute de la localnicii mai în vârstă, precum și de la câțiva foști angajați ai coloniei penitenciare. În prezent, la suprafața solului nu există niciun fel de semne care să indice prezența mormintelor", se arată în comunicatul citat.

IICCMER amintește că, la începutul anilor '50, Periprava a funcționat ca secție a Formațiunii Chilia, devenind de la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formațiunea 0830) iar din 1959 în zonă au fost aduși inclusiv mii de deținuții politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate grațierile colective.

"Scopul nedeclarat și subînțeles al transferurilor de deținuți a fost exploatarea brutală a muncii acestora și supunerea lor la un regim cu valențe de exterminare. Condițiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă au dus la decesul a cel puțin 124 de deținuți, identificați nominal, în majoritate politici, dar și de drept comun", precizează comunicatul.

În campaniile anterioare de săpături arheologice au fost descoperite și cercetate 20 de morminte iar osemintele defuncților au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală din Tulcea, ulterior fiind transferate pentru analize specializate la Institutul Național de Medicină Legală din București, unde se realizează și testele pentru stabilirea ADN-ului.

Informațiile obținute vor completa o bază națională de date, care va cuprinde treptat "toate informațiile de acest tip ce se vor obține de la victimele care vor mai fi descoperite și deshumate pe teritoriul național și a căror identitate este incertă sau nu poate fi stabilită prin alte metode", adaugă IICCMER.

"În cursul campaniei de investigații arheologice din acest an se vor continua săpăturile în cimitirul din localitate, în zona unde se cunoaște că au fost înhumați deținuții, prin deschiderea și decopertarea unor noi suprafețe arheologice care să conducă la descoperirea și cercetarea altor morminte. Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi și istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie și științele Naturii din Aiud și Muzeul de Istorie din Turda)", anunță institutul.

Investigațiile se vor desfășura în prezența reprezentanților Parchetului Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privința persoanelor decedate în lagărul de la Periprava și a locului unde acestea au fost înhumate, pe acest caz fiind deschis în anul 2015 un dosar de cercetare penală.

La cercetări vor participa specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și de la Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea.

Acțiunea se desfășoară în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și Televiziunea Română, fiind sprijinită de către Prefectura județului Tulcea, Rezervația Biosferei Delta Dunării și Primăria comunei C. A. Rosetti, informează IICCMER.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 și aflată în coordonarea prim-ministrului. Principalul rol al acestei instituții este gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”