„Il Luce” Mircea Lucescu, omagiat de cluburile emblematice la împlinirea a 81 de ani

Mircea Lucescu  Foto/Instagram

Mircea Lucescu Foto/Instagram

Născut la București, pe 29 iulie 1945, Mircea Lucescu și-a dedicat aproape întreaga viață fotbalului, devenind o figură legendară și scriind pagini memorabile atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Dinamo București: „Fotbalul astăzi este mai sărac!”

Dinamo București, clubul la care Mircea Lucescu a petrecut o mare parte din cariera sa de jucător și antrenor, a subliniat impactul profund al acestuia asupra fotbalului românesc.
„Astăzi marele Lucescu ar fi trebuit să împlinească frumoasa vârstă de 81 de ani. Ar fi fost o zi specială, în care fiecare să fi discutat despre ceea ce a realizat Mircea Lucescu pe parcursul carierei sale. Mircea Lucescu nu a creat o singură generație și nu a scris doar o pagină din istoria clubului Dinamo, ci a influențat generații întregi de jucători, antrenori, suporteri și a modelat cluburi de fotbal după viziunea sa. Fotbalul, astăzi este mai sărac, însă sufletele noastre rămân pline de bogăția spirituală și fotbalistică pe care a oferit-o Mircea Lucescu!” Dinamo București

FC Rapid: „A scris pagini de glorie!”

De asemenea, FC Rapid, o altă echipă unde „Il Luce” a lăsat o amprentă puternică, i-a adus un omagiu, amintind de succesele obținute sub conducerea sa.
„In Memoriam Mircea Lucescu (1945-2026), un nume legendar în istoria Rapidului și cel mai titrat antrenor român, s-a născut pe 29 iulie. Pe banca Rapidului, a scris pagini de glorie cu care ne vom mândri mereu: Cupa României din 1998, titlul din sezonul 1998-1999 și Supercupa din 1999!” FC Rapid

Mircea Lucescu, o carieră de excepție

Atât ca jucător, cât și ca antrenor, Mircea Lucescu a acumulat un palmares impresionant, marcând profund fotbalul românesc și internațional.
  • În perioada în care a fost jucător, a cucerit șapte titluri de campion și o Cupă a României, toate în tricoul lui Dinamo.
  • Ca antrenor, a avut o carieră impresionantă atât în țară, cât și în străinătate. Lucescu le-a pregătit pe Corvinul Hunedoara, Dinamo, Rapid, Pisa, Brescia, Reggiana, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit și Dinamo Kiev, dar și naționalele României și Turciei.
  • Palmaresul său de tehnician cuprinde 36 de trofee, printre care nouă titluri de campion al Ucrainei, opt Cupe ale Ucrainei, șapte Supercupe ale Ucrainei, trei Cupe ale României, două titluri de campion al României, două titluri în Turcia, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.

Explorează subiectele:

Mircea Lucescu Fotbal românesc Aniversare


populare
astăzi

1 Încă un articol despre Peter Thiel...

2 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

3 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

4 Manevrele PSD la Curtea de Conturi: un loial al lui Ciolacu sau un baron penal

5 Răsturnare de situație în dosarul lui Călin Georgescu: acuzațiile, „simple supoziții”