Iliana Iotova scrie istorie la Sofia după demisia neașteptată a lui Rumen Radev

Iliana Iotova

Cine e Iliana Iotova Foto: Getty Images

Schimbarea la vârful statului bulgar s-a produs după ce Rumen Radev a anunțat, într-un discurs adresat națiunii pe 19 ianuarie 2026, că renunță la mandat. Conform informațiilor furnizate de Președinția Bulgariei și de postul Radio Bulgaria, Curtea Constituțională a validat încetarea anticipată a mandatului său, deschizând calea pentru ca vicepreședinta Iliana Iotova să preia oficial atribuțiile prezidențiale pe 23 ianuarie 2026. Potrivit prevederilor constituționale, ea va duce la bun sfârșit restul mandatului început de predecesorul său.

Ascensiunea Ilianei Iotova în această funcție supremă vine după două mandate consecutive câștigate în tandem cu Rumen Radev. Cei doi au obținut prima victorie electorală în noiembrie 2016, Iotova preluând oficial postul de vicepreședintă la 22 ianuarie 2017, pentru ca în noiembrie 2021 să fie realeși. Pe parcursul anilor petrecuți ca vicepreședintă, activitatea ei s-a axat cu precădere pe păstrarea legăturilor cu diaspora bulgară, finanțarea și susținerea școlilor duminicale din afara granițelor, precum și pe promovarea studierii limbii bulgare, după cum menționează Radio Bulgaria.

De la pupitrul știrilor la Parlamentul European

Înainte de a deveni o figură centrală în politica de la Sofia și de la Bruxelles, noul șef al statului și-a construit o carieră solidă în jurnalism. Născută pe 24 octombrie 1964, Iotova a urmat cursurile Liceului francez „Alphonse de Lamartine” din capitala bulgară, fiind ulterior licențiată în filologie bulgară la Universitatea „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia. Datele din biografia sa oficială arată că stăpânește fluent limba franceză și are cunoștințe de engleză și rusă.

Timp de șapte ani, între 1990 și 1997, a activat în cadrul Televiziunii Naționale Bulgare, unde a parcurs toate etapele profesionale: de la simplu reporter și editor, până la prezentatoare și, în cele din urmă, directoare a departamentului de știri. Pasul către politică l-a făcut în 1997, când a preluat conducerea biroului de presă al Consiliului Național al Partidului Socialist Bulgar, poziție pe care a deținut-o timp de un deceniu, până în 2007.

Între 2005 și 2007, a ocupat un fotoliu de deputat în legislativul național de la Sofia, după care s-a mutat la Bruxelles. A fost europarlamentar timp de aproape zece ani, din 2007 până în 2017, activând în familia politică a socialiștilor și democraților. În Parlamentul European, agenda sa a inclus dosare grele, precum aderarea Bulgariei la spațiul Schengen, gestionarea crizei refugiaților, lupta împotriva terorismului și protecția datelor cu caracter personal. De altfel, în intervalul 2014–2017, a deținut funcția de vicepreședintă a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE).

Pârghiile de putere ale președintelui în Bulgaria

Deși preluarea mandatului de către Iliana Iotova reprezintă o premieră istorică, prerogativele sale sunt strict delimitate de arhitectura constituțională a țării. Articolul 1 din Constituție definește Bulgaria drept o republică parlamentară, nu una prezidențială. În timp ce articolul 105 stipulează clar că direcția politicii interne și externe este atributul exclusiv al Guvernului, președintele are rolul de a reprezenta statul pe plan internațional și de a simboliza unitatea națiunii, fără a interveni în gestiunea curentă a executivului.

Cu toate acestea, șeful statului deține un rol-cheie în momentele de criză politică sau de formare a unei noi majorități. Iotova are responsabilitatea de a se consulta cu fracțiunile parlamentare și de a acorda, treptat, mandatele pentru formarea unui nou cabinet. În scenariul în care partidele nu reușesc să formeze o majoritate, președintele desemnează un guvern interimar și stabilește data alegerilor anticipate. Totuși, Constituția îi limitează opțiunile pentru funcția de premier interimar la o listă strictă de înalți funcționari publici deja aflați în funcție.

Pe plan legislativ, șefa statului dispune de dreptul de a retrimite o lege în Parlament pentru reexaminare, însă acest veto nu este absolut: deputații pot trece peste obiecțiile prezidențiale și pot readopta actul normativ cu votul unei majorități simple (mai mult de jumătate din totalul parlamentarilor). De asemenea, președintele promulgă legile spre publicare și fixează calendarul pentru scrutinurile locale și parlamentare, dar și pentru referendumurile naționale aprobate anterior de legislativ.

În sfera apărării și a politicii externe, Iliana Iotova îndeplinește funcția de comandant suprem al forțelor armate și prezidează Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională. Printre atribuțiile sale se mai numără oficializarea numirii ambasadorilor (la propunerea executivului), acordarea cetățeniei bulgare și a dreptului de azil, precum și exercitarea prerogativei constituționale de grațiere.

Explorează subiectele:

Iliana Iotova Bulgaria Rumen Radev


Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă