
Ilie Bolojan: „Nu se va acționa asupra normei de hrană” a militarilor
Premierul Ilie Bolojan vorbește, marți seară, la TVR 1, despre bugetul de stat pentru 2026, relansarea economică, reforma administrației publice, tensiunile sociale din sistemul public, politicile privind pensiile și salarizarea din sănătate, dar și poziționarea României în context european și internațional.
Chestionat în legătură cu evenimentul politic cel mai recent, care tocmai s-a încheiat la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan a invitat liderii coaliției să discute, printre altele, și despre situația din coaliție, premierul și-a manifestat dorința ca „liderii partidelor din coaliție să nu se mai critice, discuțiile să fie mai constructive, iar ceea ce este stabilit să rămână stabilit”.
„Observațiile domnului președinte sunt corecte. Am avut o întâlnire cu dânsul, cu președinții partidelor din coaliție, în care, sigur, am discutat probleme care țin de pregătirea bugetului, de aspectele care sunt cuprinse în pachetul pentru reforma în administrație, de cele care țin de politica externă, în așa fel încât să existe o aliniere cu domnia sa pe componenta de politică externă”.
Întrebat dacă s-ar putea consemna un angajament, un „acord de pace” între liderii de coaliție, Ilie Bolojan a răspuns:
„Nu e vorba de acord de pace, suntem în fața unor decizii pe care trebuie să le punem în practică. Cea mai importantă este cea legată de a avea un buget realist cât mai repede posibil. Asta ar însemna că ar trebui ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuțiile legate de principalele alocări, de proiectele de investiții, de alte aspecte care țin de buget. Iar în pregătirea bugetului, în prealabil, ar fi bine să adoptăm și vom adopta, cred eu din motive de calendar, pachetul pentru administrație și cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare. Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că, în afară de avizarea de la ministere, e nevoie și de un vot în CES, în acest Consiliu, în așa fel încât să fie parcursă integral procedura, și asta necesită două-trei zile în plus”.
Referitor la reducerea normei de hrană pentru militari, șeful Executivului a precizat „nu se va acționa asupra acesteia”
„Nu mai este nevoie de armonizare pe ceea ce s-a convenit. Ieri a fost o discuție destul de lungă, care a fost închisă în cursul zilei de astăzi, în care elementele de bază ale pachetului pentru reforma în administrație au fost convenite. E adevărat că ieri au fost luate în calcul și alte aspecte care țin de realizarea unor economii la cheltuielile de bază, în așa fel încât să existe spații fiscale pentru a susține investițiile anul acesta. Dar închizându-se toate aceste discuții, inclusiv discuțiile care au fost legate de norma de hrană, ele au rămas într-o fază în care nu se va acționa asupra normei de hrană, deci a fost doar o discuție de analiză”.
„Nu e vorba de tăieri, ci e vorba de a face un audit de personal în fiecare instituție”
Premierul a fost întrebat cine a propus această discuție și celelalte măsuri.
„Mai multe măsuri au fost discutate la propunerea Ministerului de Finanțe, deci a fost o discuție legată de ipoteze de lucru. Iar celelalte aspecte care sunt cuprinse sunt legate de reducerea de cheltuieli de aproximativ 10% în administrație, că ne place, că nu ne place. Aici nu e vorba de tăieri, ci e vorba de a face un audit de personal în fiecare instituție și acolo unde se constată că există posibilități de reducere a cheltuielilor, acolo unde personalul este supradimensionat, este rațional pur și simplu să reduci aceste cheltuieli. Pentru că ele sunt cheltuieli de bază care se multiplică an de an și cât timp România nu are bani din veniturile proprii să asigure echilibrele bugetare și trebuie să se împrumute cu sume foarte mari de bani, în fapt noi risipim acești bani. Și deci această măsură este una care se va pune în practică și ar trebui să aibă efecte în anii următori”.
„Va fi un audit de personal în lunile următoare”
Ilie Bolojan a explicat:
„E vorba de reducerea cheltuielilor salariale, în așa fel încât să avem acest efect atât în administrația locală, prin grilele care țin cont de numărul de locuitori ai fiecărei unități administrativ-teritoriale. Aceste grile vor fi reduse în așa fel încât, acolo unde personalul este corect calculat, nu vor fi afectați (sunt cel puțin o treime din localitățile din România în această situație), acolo unde personalul este supradimensionat, vor trebui să-și facă reduceri de cheltuieli. În ceea ce privește administrația centrală, și aici este tot aceeași prevedere, deci va fi un audit de personal în lunile următoare. Iar pentru câteva domenii unde ministerele au solicitat o punere în practică care să țină cont de specificul acestui minister, au fost cuprinse precizări, în așa fel încât aceste reduceri de cheltuieli, această mai bună alocare a resurselor să se facă ținând cont de specificul acestor ministere (...)
„Sunt patru ministere în principiu: e vorba de componenta de Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Sănătatea și componenta de Cultură. Acestea sunt domeniile. Pentru că pe partea de Educație, în zona, de exemplu, de preuniversitar sau în toate ministerele unde pe parcursul anului trecut și până acum s-au făcut economii de personal prin măsurile care au fost luate, aceste economii vor fi luate în calcul, iar cele care se vor face în cursul acestui an vor reprezenta practic diferența până la această cotă de 10%”
Știre în curs de actualizare
Sursa: adevarul.ro

