Ilie Năstase, supărat că nu a fost lăsat la tribuna oficială de la Arcul de Triumf

Ilie Năstase, supărat că nu a fost lăsat la tribuna oficială de la Arcul de Triumf

Fostul jucător de tenis Ilie Năstase s-a plâns vineri că nu a fost lăsat la tribuna oficială de la Arcul de Triumf de Ziua Națională a României, deși recunoaște că nu avea invitație.

"De cinci ani mă duc cu fiica mea. E adevărat că nu m-a invitat niciodată nimeni, m-am dus eu, m-am invitat singur. Am intrat acolo și azi am fost refuzat. Mi s-a spus prin stație că nu sunt pe listă și că nu am voie să intru. M-am dus pe trotuar ca toată lumea, am ascultat imnul și am plecat acasă. Fetița mea a plâns și m-am enervat și am plecat. Nu știu de ce nu m-au lăsat, că mai erau vreo 20-30 de generali din aceeași armată ca mine. Ei au putut, eu nu. Au confiscat țara asta și politic și economic, acum au confiscat și Ziua României și asta este foarte grav. Oamenii care erau acolo au dat la șefi prin stație, au spus că nu sunt pe listă și nu mă lasă să intru. Nu sunt supărat pe cei de la poartă. Pe cei care organizează, da. Sunt supărat și aștept scuzele de rigoare. Că e președintele României, că cine o fi, nu mă interesează. Eu am făcut ceva pentru România, am fost îmbrăcat militar, general, ca și ceilalți care erau în spate acolo, nu văd de ce eu nu pot să intru", a spus Ilie Năstase.

Declarația a fost făcută vineri seara, după ce Ilie Năstase a primit, alături de alte cinci personalități, o diplomă de excelență și cheia orașului București din partea primarului general, Gabriela Firea.

AGERPRES/(A-autor: Eusebi Manolache, editor: Diana Dumitru, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

2 „Nimeni nu vorbește despre asta”. Iancu Guda anunță primele semne bune din economie

3 BREAKING Cine era afaceristul care a murit în accidentul aviatic din județul Vaslui

4 BREAKING Trump lovește cu sancțiuni cele mai mari două companii petroliere din Rusia și anulează summitul cu Vladimir Putin, într-o schimbare bruscă d…

5 Dezamăgirea unui român întors acasă după 23 de ani în străinătate: „Ca să te descurci, trebuie să ai pile și relații”