
Imagini spectaculoase cu aurora boreală văzută din România. Soarele a emis cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani
Luni seară, 19 ianuarie, românii au avut parte de un spectacol pe cer. Mai multe persoane, din localități diferite, au distribuit poze cu aurora boreală. Ultima dată a fost văzută pe cer în noiembrie 2025.
Acum doi ani, cercetătorii explicau că vedem tot mai des aurora boreală pe cer deoarece Soarele se află la „maximul” ciclului său solar de 11 ani. Astfel, polii magnetici ai Soarelui se inversează o dată la 11 ani și acesta trece de la o activitate lentă la una activă şi furtunoasă.
Astfel, în noaptea de luni spre marți, românii s-au putut bucura de acest spectacol pe cer.
Potrivit DW , Soarele a emis cea mai puternică furtună de radiații solare din ultimii peste 20 de ani. Fenomenul a făcut ca aurorele să lumineze cerul în unele părți ale lumii.
Astfel, aurora boreală a putut fi văzută în Canada și jumătatea nordică a SUA, precum și în anumite zone din Europa, inclusiv Germania, Elveția și Ucraina.
Furtuna solară de luni seară este rezultatul unei erupții masive de particule încărcate electric care au părăsit Soarele duminică și care, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA (NOAA), erau prognozate să ajungă pe Pământ luni și marți.
Furtuna geomagnetică rară de luni noapte a atins nivelul G4, fiind printre cele mai puternice, după ce un nor de particule solare a ajuns neobișnuit de rapid pe Pământ.
Ultimul eveniment de o asemenea intensitate a avut loc în 2003, iar astfel de furtuni pot afecta sateliții, obiectele din spațiu și rețelele electrice, adaugă DW.
Și românii din afara țării au distribuit imagini cu aurora boreală.
Cum poți surprinde aurora cât mai bine
Pentru a surprinde aurora boreală , ține cont de câteva recomandări:
- Vezi pe radarul meteo dacă este senin. Norii pot ascunde complet fenomenul. Verifică prognoza meteo pe harta noastră radar înainte de a ieși.
- Îmbracă-te bine și ai răbdare. Chiar și în nopțile reci, merită să aștepți câteva ore pentru un astfel de moment rar.
- Caută un loc întunecat. Departe de orașe și surse de lumină artificială. Zonele de munte, de câmpie deschisă sau malurile lacurilor sunt ideale.
- Privește spre nord. Aurora apare cel mai adesea deasupra orizontului nordic.
- Fii pregătit între orele 22:00 și 02:00.Acesta este intervalul în care șansele de observare sunt cele mai mari, dar aurorele pot fi văzută oricând pe cerul nopții.
- Adaptează-ți vederea la întuneric. Stai câteva minute fără să te uiți la ecrane sau lumini puternice, pentru a putea distinge nuanțele discrete ale aurorei.
- Folosește o cameră foto cu expunere lungă. Chiar dacă ochiul liber percepe culorile mai slab, o fotografie bine realizată poate surprinde spectacolul în toată splendoarea sa.
Sursa: adevarul.ro



