În ce condiții ar accepta Ucraina să cedeze teritorii

În ce condiții ar accepta Ucraina să cedeze teritorii

Ucraina ar fi de acord să cedeze eventual teritoriul deja deținut de Rusia, nu și alte teritorii, ca parte a unui armistițiu susținut de Europa, relatează The Telegraph .

Foto Arhivă

Foto Arhivă

Volodimir Zelenski le-a spus liderilor europeni că Kievul nu va fi de acord să cedeze Rusiei teritorii suplimentare, dar că Rusiei i s-ar putea permite să păstreze o parte din teritoriile pe care le-a cucerit.

„Planul poate fi legat doar de pozițiile actuale deținute de armate”, a declarat un oficial occidental, sumarizând un weekend de diplomație frenetică în care au avut loc discuții între Kiev și aliații săi.

Anunțul privind un summit Trump-Putin a reaprins îngrijorările liderilor europeni și Ucrainei că aceștia ar putea negocia sfârșitul războiului peste capul liderului ucrainean.

„Am multe temeri și multă speranță”, a declarat luni Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei. El a adăugat că oficialii americani s-au angajat să consulte liderii europeni înainte de discuțiile față în față dintre liderii american și rus.

Președintele american a declarat la rândul său luni, într-o conferință de presă la Casa Albă, că vor exista tratative cu toate părțile implicate, inclusiv cu Europa.

Luni seară, președintele Ucrainei, Zelenski, a declarat că nu există semne că Rusia se pregătește să pună capăt războiului, în ciuda negocierilor de pace iminente.

„Dimpotrivă, își mută trupele și forțele în așa fel încât să lanseze noi operațiuni ofensive”, a spus el, citând un raport al serviciilor de informații ale Ucrainei.

Europa se raliază în spatele Ucrainei

Capitalele europene vor susține perspectiva Kievului privind eventuale schimburi teritoriale, în încercarea de a-l convinge pe Trump să se alinieze unui plan „Ucraina plus Europa” care respinge concesii către Rusia ce ar presupune predarea unor teritorii deținute de Ucraina.

„Europenii înțeleg acum rolul lor de susținători ai Ucrainei în negocierile diplomatice”, a declarat oficialul occidental. „Este o ridicare a moralului, consolidează și pozițiile diplomatice ale Ucrainei, astfel încât aceasta să nu se simtă singură.”

„Pentru Polonia și partenerii noștri, este clar că granițele statelor nu pot fi modificate prin forță”, a declarat Tusk într-o conferință de presă de luni. „Războiul Rusiei cu Ucraina nu trebuie să aducă beneficii agresorului.”

Emmanuel Macron și Friedrich Merz au emis declarații similare în sprijinul unei abordări intransigente față de concesii teritoriale inacceptabile pentru Ucraina.

Într-o declarație comună a liderilor Comisiei Europene, Franței, Italiei, Regatului Unit, Poloniei și Finlandei acestea pun în vedere că „linia actuală de contact ar trebui să fie punctul de plecare al negocierilor”.

Liderii europeni sunt așteptați să poarte discuții cu Trump miercuri pentru a prezenta viziunea lor privind un plan de pace care să țină seama de condițiile Kievului. Luni, președintele SUA a declarat că va încerca să recupereze o parte din teritoriu pentru Ucraina în timpul întâlnirii sale cu Putin în Alaska.

„Vor exista „unele schimburi, unele modificări ale teritoriului”, a spus Trump, adăugând: „Rusia a ocupat o mare parte din Ucraina. Vom încerca să recuperăm o parte din acel teritoriu pentru Ucraina”.

Președintele SUA a precizat că va fi o „întâlnire de testare” menită să îndemne Rusia să oprească războiul. „Vom avea o întâlnire cu Vladimir Putin, iar la sfârșitul acelei întâlniri, probabil în primele două minute, voi ști exact dacă se poate face sau nu o înțelegere, pentru că asta fac eu. Fac înțelegeri.”

Trump a spus că îl va suna mai întâi pe Zelenski „din respect”, iar apoi pe liderii europeni, după întâlnirea cu președintele rus.

Volodimir Zelenski, în fața unei decizii dificile

În ciuda acestui sprijin, președintele Ucrainei va avea de luat o decizie dificilă, chiar dacă aceasta ar fi de a ceda teritorii aflate deja în mâinile forțelor de invazie ale Rusiei.

Oficialii europeni sunt de părere că Zelenski are o anumită marjă de manevră în fața unui număr tot mai mare de alegători care ar accepta cedarea de teritorii către Moscova ca preț pentru sfârșitul războiului.

Kievul nu își poate permite să cedeze teritoriu suplimentar, în special în regiunea estică Donețk, întrucât asta ar da mână liberă forțelor Moscovei să ocolească fortificațiile construite în mai bine de zece ani de război în regiunea Donbas.

Președintele ucrainean va trebui, de asemenea, să găsească o cale de a implementa o atare decizie, deoarece constituția țării i-ar împiedica să cedeze teritorii fără un referendum la nivel național.

Trump l-a criticat pe omologul său ucrainean în ceea ce el percepe drept o respingere a concesiilor care ar favoriza pacea.

„Am fost puțin deranjat de faptul că Zelenski spunea: «Ei bine, trebuie să obțin aprobarea constituțională». Adică, are aprobarea să intre în război și să ucidă pe toată lumea, dar are nevoie de aprobare pentru a face un schimb de teritorii?”

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a descris decizia ca pe o provocare legată de „modul de gestionare a situației de fapt conform căreia rușii dețin, în acest moment, teritoriu ucrainean”.

„Cel mai important aspect este că, atunci când vine vorba de deținerea teritoriului ucrainean, s-ar putea să existe o situație factuală, dar nu putem accepta niciodată acest lucru în sens legal, adică de jure”, a declarat el pentru CBS.

„O parte din Ucraina trebuie să fie pe masă, iar orice discuție pornind de colo va fi cu ucrainenii care vor decide ce vor face în acest sens.”

Într-o convorbire telefonică de luni, premierii britanic și canadian Keir Starmer și Mark Carney au salutat eforturile de pace, dar au avertizat asupra „impunerii” unui acord Ucrainei.

„Aceștia au salutat eforturile internaționale continue, conduse de președintele Trump, pentru a aduce pacea și au convenit că aceasta trebuie construită împreună cu Ucraina – nu impusă acesteia. Ambii lideri au convenit că vor continua să colaboreze îndeaproape cu președintele Trump și președintele Zelenski în zilele următoare. Au convenit să rămână în contact”, a purtător de cuvânt al guvernului britanic.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Câte porcării ca asta or fi prin toată țara?

2 BREAKING Primele imagini video cu umilința suferită de Marina Chinei

3 Încă o porcărie a ieșit la iveală!

4 ULTIMA ORĂ „Știuca”, în corzi? / Scandal și reproșuri în ședința PSD

5 Pericolul ignorat ce poate veni chiar din Ucraina. General: „Ar fi un scenariu devastator și pentru România”