În Chile va fi construit cel mai mare telescop din lume

Cel mai mare telescop din lume, având un buget de un miliard de dolari, va fi construit în Chile și va fi capabil să surprindă imagini mai clare decât cele obținute de Hubble și să caute, între altele, dovezi ale existenței materiei și energiei întunecate, a informat miercuri organizația Giant Magellan Telescope (GMT), citată de EFE.

Informația oferită de site-ul oficial al organizației GMT notează că telescopul se va înălța pe muntele Cerro Las Campanas de La Serena, la 472 de kilometri nord de Santiago, în mijlocul deșertului Atacama, unde cerul este mereu senin, iar vizibilitatea nu este afectată de poluarea atmosferică.

Se preconizează ca lentila acestui telescop să aibă o capacitate de 5 până la 10 ori mai mare de captare a luminii față de actualele instrumente.

Deja au fost fabricate 3 dintre cele 7 oglinzi iar vârful muntelui a fost pregătit pentru construcție. Odată instalat, telescopul va putea funcționa după instalarea a cel puțin 4 oglinzi din cele 7 prevăzute. Astronomul șef însărcinat cu proiectul este Mark M. Phillips și se preconizează ca instalația să devină operativă în 2024.

Patrick McCarthy, directorul GMT, a explicat că la sfârșitul anului 2021 sau 2022 se vor instala cele trei sau patru oglinzi principale ale telescopului pentru a demara astfel lucrările de inginerie și cele de astronomie "înainte de a putea avea cel mai mare telescop al planetei". AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale. Sondajele de confirmă

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”