În Turcia începe cel mai mare proces legat de tentativa de puci din iulie 2016

În orașul turc Izmir (vest) s-a deschis luni procesul a 270 de persoane acuzate că au luat parte la tentativa de lovitură de stat militară din iulie 2016 din Turcia, inclusiv predicatorul Fethullah Gulen, desemnat drept instigatorul puciului și care este judecat în contumacie, relatează AFP.

Prima audiere a demarat în condiții de înaltă securitate, a anunțat agenția de presă turcă Anadolu, precizând că în zonă au fost defășurate blindate ușoare ale jandarmeriei, precum și drone și câini special dresați.

Cei 270 de acuzați, dintre care 152 sunt în detenție preventivă, sunt judecați pentru ''tentativă de răsturnare a ordinii constituționale'', ''apartenență la o organizație teroristă'' și ''tentativă de înlăturare a parlamentului sau de a-l împiedica să-și îndeplinească sarcinile''. Ei riscă fiecare până la două pedepse cu închisoare pe viață.

Majoritatea dintre ei sunt militari, inclusiv numeroși foști ofițeri de rang înalt, precum generalul responsabil cu regiunea Mării Egee, Memduh Hakbilen, potrivit Anadolu.

Predicatorul exilat în SUA Fethullah Gulen, desemnat de către autorități drept instigatorul la tentativa de puci, acuzație respinsă de Gulen, este judecat în contumacie. Autoritățile turce au cerut de mai multe ori extrădarea lui Gulen de către Washington, care a răspuns că decizia îi aparține justiției. Demnitarii turci i-au cerut noului președinte american, Donald Trump, ''să grăbească procesul judiciar''.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

4 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu