În Ungaria a fost inaugurată locomotiva Tamási Áron, care va tracta trenul de pelerinaj la Şumuleul Ciucului

În Ungaria a fost inaugurată locomotiva Tamási Áron, care va tracta trenul de pelerinaj la Şumuleul Ciucului

După doi ani de pandemie, în zorii zilei de vineri, de la Budapesta va porni la drum trenul de pelerinaj către Şumuleu Ciuc, ceea ce va face posibil ca maghiarii să se întâlnească din nou de Rusalii, a spus Péter Szilágyi, şeful de cabinet al Secretariatului de Stat pentru Politici Naţionale din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei – a scris portalul televiziunii publice maghiare, Híradó.

La Gara de Est din Budapesta, cu ocazia inaugurării locomotivei “Tamási Áron” – care va trage trenul de pelerinaj – Péter Szilágyi a amintit că, la împlinirea a 125 de ani de la naşterea scriitorului din Transilvania, anul acesta a fost proclamat Anul Memorial Tamási Áron.

Un obiectiv al anului memorial este acela de a organiza programe destinate maghiarilor din Ungaria, din Bazinul Carpatic şi maghiarilor de pretutindeni, care să prezinte opera lui Tamási Áron şi care “să creeze o punte de legătură” între diferitele părţi ale naţiunii.

Locomotiva care va trage trenul de pelerinaj este decorată cu un portret al scriitorului, cu un citat din acesta şi cu imaginea unui peisaj din Lupeni, judeţul Harghita (localitate de naştere a lui Tamási Áron n. r.), a spus Péter Szilágyi, specificând că Ziua Solidarităţii Naţionale va fi sărbătorită pe 4 iunie.

Enumerând programele din Transilvania, oficialul ungar a anunţat că pelerinajul ecvestru, care durează două zile şi care va avea loc pentru cea de-a cincea oară, porneşte din Odorheiu Secuiesc către Şumuleu Ciuc joi, cu participarea a peste 200 de mii de persoane. Lângă biserica din Şumuleu Ciuc va fi vernisată o expoziţie care prezintă viaţa lui Tamási Áron, iar în data de 4 iunie, în satul natal al scriitorului va avea loc un spectacol de teatru inspirat din opera sa.

Trenul de pelerinaj care va porni la drum vineri, 3 iunie, este format din două garnituri de tren, Székely Gyors (Trenul Rapid Secuiesc) şi Csíksomlyó Express (Şumuleu Ciuc Express). Székely Gyors porneşte la drum din oraşul Szombathely şi ajunge la Budapesta după ce atinge oraşele Sopron, Kapuvár, Csorna, Győr, Komárom şi Tatabánya. La Gara de Est din Budapesta, acesta va fi conectat cu Csíksomlyó Express, fiind trase spre Şumuleu Ciuc de locomotiva Tamási Áron. (Híradó)

Székely Ervin, RADOR

Sursa: rador.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...