Înalta Curte, decizie majoră: Plata selectivă a magistraților, interzisă de regulile UE. Cine face aceeași muncă primește indemnizație identică

Magistrații care desfășoară activități similare trebuie să primească aceleași drepturi salariale, indiferent de secția în care lucrează, a stabilit luni, 20 aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decize Înalta Curte de Casație și Justiție Foto: arhivă, adevărul

Decize Înalta Curte de Casație și Justiție Foto: arhivă, adevărul

„În ședința publică din data de 20 aprilie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a soluționat sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 447/1/2026. Sesizarea a vizat interpretarea dispozițiilor din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum acestea au fost clarificate prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Instanței supreme, prin raportare la principiul egalității de tratament consacrat de dreptul Uniunii Europene”, a transmis Înalta Curte de Casație și Jutiție.

Înalta Curte a decis că indemnizația este un element de remunerare care trebuie guvernat de regulile UE. În esență, judecătorii au stabilit că acordarea acestui drept doar anumitor categorii de magistrați, fără o justificare bazată pe volumul sau valoarea muncii, reprezintă o discriminare incompatibilă cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Muncă egală, plată egală

„În urma examinării sesizării, Înalta Curte a admis, în parte, sesizarea și a stabilit că indemnizația prevăzută de art. 88 din Legea nr. 304/2004 constituie un element de remunerare în sensul dreptului Uniunii Europene, iar acordarea sa selectivă, în absența unei diferențe obiective și verificabile în conținutul sau valoarea muncii efectiv prestate de categoriile de beneficiari față de cele de non-beneficiari, este susceptibilă să producă o diferență de tratament incompatibilă cu principiul egalității de tratament consacrat de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și de prevederile art. 20, 21 și 31 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene”.

În esență, instanța supremă a reținut că „acest drept salarial trebuie analizat ca element de remunerare din perspectiva standardelor europene referitoare la egalitatea de tratament. Prin urmare, acordarea sa numai anumitor categorii de magistrați nu poate fi justificată exclusiv printr-un criteriu formal, în lipsa unor diferențe reale, obiective și verificabile privind activitatea efectiv desfășurată”.

Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea referitoare la chestiunea de drept privind interpretarea efectelor aceleiași decizii, respectiv dacă acest drept trebuie considerat element al indemnizației de încadrare, apreciind că această fusese deja lămurită anterior.

Decizia este definitivă și obligatorie pentru toate instanțele din România, conform prevederilor Codului de procedură civilă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Scenariul de care se teme PSD

2 Așa o fi?

3 SURSE Bolojan numește tehnocrați în locul miniștrilor PSD. Decapitează prefecții, secretarii de stat și toți șefii PSD

4 UPDATE Acesta este PSD, oameni buni...

5 BREAKING Luni, Savonea, la fel ca PSD, a pus la cale o nouă porcărie!