Incendiu de amploare la un depozit din Buzău; ard mai multe tone de rumeguş

Un incendiu de amploare a izbucnit, luni seară, la un depozit de pe raza municipiului Buzău, focul cuprinzând mai multe tone de rumeguş, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Conform sursei citate, peste 25 de salvatori intervin la faţa locului cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălţime, o autocisternă şi o autospecială de descarcerare.

Datele actuale arată că ard aproximativ 10 tone de rumeguş pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, într-un depozit de circa 6.000 metri pătraţi, precizează ISU.

Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău fac eforturi pentru eliminarea în prima faza a posibilităţilor de propagare a incendiului la vecinătăţi, la comanda intervenţiei aflându-se prim-adjunctul inspectorului şef, locotenent-colonel Mihail Loren Pascu.

Misiunea este în dinamică, arată ISU. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est