Incendiu la bordul unui feribot în Indonezia: 274 de persoane au fost evacuate, un bărbat este dat dispărut

O persoană a fost dată dispărută şi alte 274 au fost evacuate după ce un incendiu a izbucnit pe un feribot în Indonezia, au anunţat duminică autorităţile, informează AFP.

Feribotul Karya Indah se îndrepta spre oraşul Sanana, din arhipelagul Moluce, când s-a declanşat incendiul, determinând unii pasageri să sară în apă.

"Erau 275 de persoane la bord, dintre care 274 au fost evacuate în siguranţă", a declarat la postul Kompas TV, Muhammad Arafah, responsabil cu operaţiunile de salvare. "Continuăm să căutăm un bărbat de 43 de ani", a adăugat el.

De asemenea, Arafah a precizat că cel puţin 35 dintre pasageri sunt copii.

Echipele de salvare au difuzat imagini impresionante cu feribotul într-un nor de fum negru, în timp ce pasagerii se aflau în apropiere pe plute de salvare.

În jur de zece membri ai echipajului au fost arestaţi în cadrul anchetei ce ar urma să determine cauzele incendiului.

Accidentele maritime sunt frecvente în Indonezia din cauza proastei întreţineri a ambarcaţiunilor, care sunt un mijloc de transport utilizat des de indonezieni pentru a circula între cele 17.000 de insule şi insuliţe.

În 2018, aproape 160 de persoane au murit înecate după ce un feribot s-a scufundat în lacul Toba, pe insula Sumatra. În 2009, peste 300 de persoane au murit în naufragiul unui feribot ce făcea legătura între insulele Sulawesi (Celebes) şi Borneo.AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu