Valeriu Nicolae, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, a decis să dea publicității un jurnal cu experiențele trăite ca membru al guvernului. Ce diferență, oameni buni, față de ce eram obișnuiți până acum!

--

La plecarea de la Ministerul Muncii am primit urmatoarea scrisoare, sub forma de nota informativa:

Către: Iexcelența sa, frățică Valeriu    

Ref: vă rugăm să nu plecați, ne lăsați singuri aicișa?!

Stimate domnule Secretar de Stat, Iexcelența dumneavoastră,

 Permiteți să raportăm. În aceste zile călduroase ne aducem aminte cu drag și nostalgie de momentele în care nu făceam distincția între consilier de stat și secretar de stat, între costumele Gucci și restu, între “care Dacian” și „ups, mai avem o colegă care nu vine la birou.”

 Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru toată perioada petrecută împreună. Pentru toate bancurile reușite sau mai puțin reușite, pentru “ăștia-s duși toți cu capu”, “eu nu semnez așa ceva”, “băi, am obosit”, “hai să le facem mustrare”, “bă ce haterițe sunteți, iar m-ați trimis la o întâlnire inutilă”, “dacă așa a zis Dacian, așa facem”, “dați vina pe mine pentru orice”, “hai că mă duc cu bomboane până acolo să rezolvăm”.

 Vă mulțumim și să vă trăiască familia pentru tot ce ne-ați învățat, pentru toate resursele și oamenii mișto pe care i-ai adus în viața noastră, pentru toate momentele amuzante și foarte puținele în care ai fost hater cu noi, pentru orele de terapie și pentru tot.

 Dacă e să fim sinceri, noi de fapt sperăm să vă întoarceți. De fapt, să nu plecați. Te rugăăăămmmm săăăă nuuuu pleeeeeci. Sau măcar să te întorci și să fii colegu nostru de la Guvern.

 Îți dorim toate bla-bla-urile de bine și bineînteles, să nu ne uiți.

Uraaaa, să trăiască șefu!

 Cu deosebită considerație,

Comitetu dă plecare

Dupa o balaceala scurta in butoiul cu melancolie am inceput sa rememorez:

Prima zi la guvern.

Nominalizarea mea o sa apara peste 11 zile, dar e mult de lucru, asa ca m-am apucat de treaba. Palatul Victoria e urat cu spume. Lumea e imbracata in costume si la cravata sau in tinute elegante cu tocuri si toale de firma, la care nu ma pricep. Eu mi-am pus blugii cei procopsiti, o camasa si un pulover asortat. Nu m-am barbierit, ca doar sunt voluntar. Politistul de la intrarea B se uita la mine cam bănuitor, sunt cam slabanog, prost imbracat, un pic cam dubios considerand culoarea dar sunt trecut pe lista care a venit de la cancelarie, asa ca ma lasa inauntru.  Peste vreo doua luni acelasi politist nu o sa lase o delegatie de romi sa ma viziteze, ferm convins ca acestia doresc doar sa foloseasca restaurantul procopsit de la subsolul palatului, unde se mananca binisor cu 9 -10 lei.

Ma intalnesc cu Dragos, seful Cancelariei, care e imbracat impecabil:  costum gri inchis, camasa cu butoni si cravata procopsita. E si inalt rau. Are umor, asa ca decid ca imi place de el si ca o sa incerc sa il trosnesc la un baschet. Nu de alta, dar in cele 45 de minute introductive e clar ca la altceva nu prea am sanse sa fiu mai bun ca el. Nu o sa apuc sa il bat la baschet, desi promite ca o sa vina. Munceste ca un tacanit si in plus si eu apuc sa ma duc in urmatoarele 9 luni exact de 4 ori la baschetul saptamanal de la ora 6.30.

Urmatoarea intalnire este cu Ghinea. Il citeam in Dilema si stiam ca e destept tare si asta. E imbracat mai praf decat mine, asa ca rasuflu usurat. Are o energie debordanta si e clar ca la fiecare 2 -3 minute ii mai bubuie mintea ceva. In plus si el e mare rau. Daca toti tehnocratii sunt asa, e clar ca omul de la poarta are toate motivele sa fie ingrijorat pentru situatia restaurantului. Ghinea e in papuci. Habar nu am ca in cateva luni  o sa imi fie la fel de apropiat ca un frate.

Trebuie sa imi gasesc un birou. Cladirea e goala. Am de ales intre biroul lui Orlando Teodorovici, fostul print de la Fonduri Europene si cel al lui Melescanu guru’ de la shpioni .  Il aleg pe primul. In biroul vecin este celalalt Dragos, care peste cateva luni o sa imi devina sef la Ministerul Muncii. Si el e imbracat impecabil si e tot cat casa. Are doua colege care lucreaza cu el. Ambele par sa vina direct din Valhalla. Ma gandesc sa ma inchin si sa sacrific un porc ceva dar ma gandesc ca nu se cade la guvern. Dragos zambeste cald si e clar dupa 20 de minute ca si capul lui plesneste de idei.

Sunt tare multe hartii de facut. Ma duc la Ileana. Ileana e secretara sefului Cancelariei.  E miloasa, ma adopta repejor si da cateva telefoane care rezolva rapid ceea ce credeam ca o sa dureze macar o saptamana. Pentru urmatoarele luni o sa imi salveze fundul de nenumarate ori.

Incep sa intalnesc oamenii din sistem. Vorbesc cu mine ca si cum as fi important. Ma bufneste rasul de fiecare data. Seful de la Securitate ma sperie spunandu-mi Excelenta. Rad ca prostul de unul singur pentru cateva minute.

Vine si Simona. Peste cateva zile o sa avem o intalnire antologica cu un ambasador pe care o sa il bolunzeasca accidental cu camesa ei un pic decoltata si o sa radem cu lacrimi. Deocamdata insa Simona e serioasa tare si un pic speriata. Chiru o sa vina peste vreo doua saptamani si prima luna o sa se poarte ca premianta scolii in fata dirigului nou si cam afurisit. Amandoua o sa imi devina super dragi si vor munci de parca ar fi posedate pentru urmatoarele luni. Spre sfarsit Chiru o sa poata linistita sa faca o cariera de birjareasa la cat de diplomatic ii devine discursul despre administratia publica.

Plecam pe la 21.30 de la palat si ne dam seama ca aproape toti tehnocratii sunt inca la birou, desi la ora 16.30  majoritatea angajatilor care lucreaza permanent la guvern cam rup usile .  Plec cu un teanc mare de hartii pe care trebuie sa le citesc. Dacian e la birou – nu pleaca nicicand inainte de 11 noaptea ca doar e sef.

Sunt plin de entuziasm, asa ca atunci cand ma suna Vlad din Viena sa ma intrebe daca cred ca e bine sa vina si el in guvern, aproape topai de bucurie. Peste 7 luni Vlad va deveni ministrul sanatatii si se va muta practic in minister, trecand pe acasa numai ca sa se schimbe si sa isi ia injuraturile meritate de la diva lui. Dacian va afla de la SPP ca ultima masina care vine in parcare nu mai este masina lui, ci masina tanarului ministru al sanatatii.

Ma culc tarziu, dupa ce citesc o buna parte din documente. Ma trezesc la 5.30 ca sa le termin si plec cu drag la serviciu la 7. Habar nu am ca asta o sa devina rutina zilnica pentru urmatoarele 9 luni.

Valeriu Nicolae

Distribuie Distribuie Comentarii