Infecţiile bacteriene, a doua cauză de deces la nivel mondial - STUDIU

După problemele cardiace, a doua cauză de deces la nivel mondial este reprezentată de infecţiile bacteriene, relevă un studiu foarte amplu publicat marţi, conform căruia stafilococul auriu şi pneumococul se numără printre cele mai mortale bacterii, transmite AFP.

Decesele asociate acestor bacterii constituie a doua cauză de deces la nivel mondial.

Decesele asociate acestor bacterii constituie a doua cauză de deces la nivel mondial.

Studiul, publicat în The Lancet, a selectat aproximativ treizeci de bacterii - cele mai frecvent implicate în infecţii - şi a evaluat numărul de decese asociate acestora, potrivit Agerpres.

Evaluările au fost realizate în cadrul Global Burden Of Disease Report (GBDR), un program vast de cercetare, finanţat de Fundaţia Bill Gates, de o amploare fără echivalent, în care sunt implicaţi câteva mii de cercetători din majoritatea ţărilor lumii.

„Decesele asociate acestor bacterii constituie a doua cauză de deces la nivel mondial” după maladiile coronariene, care includ în special atacurile de cord, au concluzionat autorii studiului.

Cu 7,7 milioane de decese asociate unei infecţii bacteriene, unul din opt decese poate fi atribuit acestora, chiar dacă aceste cifre datează din 2019, anterior pandemiei de COVID-19.

Dintre cele treizeci de bacterii selectate, cinci sunt responsabile pentru mai mult de jumătate dintre decese: stafilococul auriu (Staphylococcus aureus), E. coli (Escherichia coli), pneumococul (Streptococcus pneumoniae), bacilul Friedlander (Klebsellia pneumoniae) şi bacilul piocianic (Pseudomonas aeruginosa).

Stafilococul auriu este „principala cauză bacteriană de deces în 135 de ţări”, se precizează în studiu.La persoanele cu vârste sub 5 ani, însă, infecţiile pneumococice se dovedesc a fi cele mai mortale.

Pentru cercetători, aceste rezultate ilustrează modul în care infecţiile bacteriene reprezintă o „prioritate urgentă” în materie de sănătatea publică.

În urma studiului, cercetătorii au solicitat intensificarea eforturilor pentru prevenirea infecţiilor, o mai bună utilizare a antibioticelor - în special pentru evitarea fenomenelor de rezistenţă la acestea - şi o utilizare mai eficientă a vaccinării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale. Sondajele de confirmă

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”