Influența echinocțiului de toamnă asupra minții și emoțiilor. Recomandările unui cunoscut psiholog

Influența echinocțiului de toamnă asupra minții și emoțiilor. Recomandările unui cunoscut psiholog

Pentru cei mai mulți dintre noi echinocțiul trece neobservat, deși efectele sale asupra fiecăruia dintre noi sunt profunde. Cei care simt supărare, furie, stres, tristețe și frustrare le pot transforma în această perioadă în sănătate.

Echilibrarea scoarței terestre poate echilibra și scoarța cerebrală FOTO arhivă Adevărul

În timpul echinocțiului de toamnă, noaptea devine egală cu ziua. Este practic momentul în care începe toamna astronomică. Mulți dintre noi se simt obosiți și triști în această perioadă, dar nu au motive de îngrijorare. Explicaţia este simplă: când lumina este mai puţină, organismul secretă mai puţină serotonină, cunoscută și ca hormonul fericirii, dar mai multă melatonină, numită și hormonul somnului.

„Când discutăm de echinocțiul de toamnă, facem o paralelă între scoarța terestră și scoarța cerebrală. Legătura dintre cele două este dată de un mecanism biofizic ce poate traduce câmpul geomagnetic slab al Pământului în semnale neuronale puternice datorită cristalelor biogenetice din creier, ce au făcut subiectul unor descoperiri științifice relativ recente”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cercetările au scos la iveală faptul că Terra are un câmp magnetic de 0,002 miligause (n.r. măsoară intensitatea câmpului electromagnetic), ce se manifestă prin rețelele geofizice Hartmann pe suprafața Pământului.

Intensitatea câmpului magnetic al Terrei și cum o folosim

Când se produce o modificare în câmpul biomagnetic terestru, este influențat și câmpul magnetic al fiecăruia dintre noi. Pe măsură ce ne apropiem de echinocțiul de toamnă, al cărui moment de maximă intensitate va fi pe 23 septembrie, ziua devine egală cu noaptea.

„Cele două tipuri de energii zi-noapte se echilibrează. Această perioadă poate fi folosită pentru a ne echilibra mental, emoțional și fizic”, spune psihologul Stelian Chivu. Câmpul magnetic al Terrei are o intensitate ce variază între 25 și 65 de microtesla, ceea ce face ca un banal magnet de frigider să fie de 100 de ori mai puternic decât acesta.

„Nu este nimic surprinzător, pentru că vorbim de un câmp magnetic care se manifestă pe o suprafață uriașă, măsurată în centimetri pătrați, pe când la un magnet vorbim de un câmp magnetic concentrat pe o suprafață foarte mică”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Echilibrarea scoarței Pământului poate echilibra scoarța cerebrală

În timpul echinocțiului se produce o echilibrare a scoarței terestre atât magnetic, cât și electric, dar și în ceea ce privește emisferele (nordică și sudică). Noaptea devine din ce în ce mai lungă, iar asta poate duce la stări de depresie și poate reactiva vechi fobii, ori poate crea altele noi.

„Toamna este momentul recoltei, al manifestării abundenței naturii. Cei care sunt receptivi la acest gen de energie pot trece de la programul mental de sărăcie la cel de belșug. Este vorba practic de schimbarea atenției de la lipsă la abundență”, explică psihologul Stelian Chivu.

Totodată, este un bun prilej pentru echilibrarea emisferelor cerebrale, astfel încât acestea să acționeze ca un întreg. Cei mai mulți dintre ei au dezvoltată cu preponderență fie doar emisfera stângă, fie pe cea dreaptă. Emisfera cerebrală stângă reprezintă doar intelectul, este dezvoltată în special la bărbați și mai este numită și „emisfera digitală”.

Poziția Pământului în raport cu Soarele în timpul echinocțiului de toamnă FOTO arhivă Adevărul

Poziția Pământului în raport cu Soarele în timpul echinocțiului de toamnă FOTO arhivă Adevărul

„Folosește logica, rațiunea și este extrem de analitică. Este totodatăp și abstractă, iar o informație, oricât de mică, reprezintă întregul pentru această emisferă. Folosește limbajul pentru a se exprima și mintea conștientă pentru a se organiza”, enumeră psihologul Stelian Chivu câteva dintre elementele cu care operează emisfera stângă.

Aici regăsim inginerii, informaticienii, juriștii, mecanicii, matematicienii, economiștii, contabilii, iar lista poate continua.

Emisfera dreaptă, responsabilă de imaginație și creativitate

Emisfera stângă se ocupă de partea motorie a organismului, precum vorbirea și scrierea, dar și de înțelegerea informațiilor și memorarea lor. Este responsabilă cu gândirea analogică și este mai dezvoltată la femei. Reprezintă practic artistul din fiecare dintre noi. Prin emisfera stângă sunt procesate sunetele, imaginile și emoțiile și este într-o strânsă legătură cu afectivitatea.

Reprezintă mintea subconștientă și susține imaginația și creativitatea. Totodată, activează simțul spiritual al fiecăruia dintre noi, empatia și intuiția. Este în spatele simțului artistic și al simțului culorilor, manifestă diverse percepții și reprezentări și este capabilă să creeze gânduri extrem de complexe.

Dacă emisfera cerebrală stângă folosește cuvintele, emisfera cerebrală dreaptă transmite prin tonul vocii. Printre profesiile în care se manifestă cu preponderență se numără cele de pictor, actor, inventator, scriitor.

„Vorbim de o gândire intuitivă, divergentă și imaginativă, metaforică și neliniară, nonverbală, nonlogică și foarte subiectivă. Emisfera cerebrală dreaptă ne ajută mereu cu inspirație, ghidări și sincronizare”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Sănătate prin prezență și atenție

Echinocțiul de toamnă permite echilibrarea emisferelor terestre și astfel se pot echilibra și emisferele cerebrale, ceea conduce la creșterea capacității creierului cu 25%, spun specialiștii. Se echilibrează totodată și glanda pineală, care începe să producă pinolină, un neurotransmițător care mărește semnificativ capacitatea organismului de-a primi informații. Pe acest fond, corpul produce dimetiltriptamină, numită și molecula lui Dumnezeu.

„Se mărește astfel capacitatea noastră de comunicare de la 10-15 biți la 10 și chiar 16 terabiți, ceea ce duce la stări modificate de conștiință. Este o conectare cu internetul cosmic, ca să îl numim așa”, spune psihologul Stelian Chivu.

Majoritatea dintre noi nu acordă atenție acestui eveniment, deși efectele sale sunt majore asupra organismului. Putem simți furie, stres, tristețe și supărare sau ne putem vindeca mental, emoțional și fizic. Specialistul recomandă să ne deschidem în această perioadă, să fim mai atenți și prezenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

„Dacă reușim să ne armonizăm cu natura și în mod special cu energiile echinocțiului, echilibrul naturii din exterior se poate manifesta în interiorul nostru atât între cele două emisfere cerebrale, aducându-ne sănătate pe plan mental, emoțional și fizic, cât și din punct de vedere magnetic, între scoarța terestră și scoarța cerebrală”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...