INS: Cantitatea de lapte de vacă preluată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a scăzut cu 1,4% în primele 4 luni

INS: Cantitatea de lapte de vacă preluată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a scăzut cu 1,4% în primele 4 luni

Cantitatea colectată de lapte de vacă de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut cu 1,4% în perioada ianuarie - aprilie 2020, faţă de perioada similară din 2019, respectiv cu 4.949 de tone, informează vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia de brânzeturi a scăzut cu 220 de tone (-0,7%) în perioada de referinţă, în timp ce creşteri ale producţiei au fost înregistrate la: unt - cu 632 de tone (+17,0%), lapte de consum - cu 14.598 de tone (+13,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 3.464 de tone (+4,6%) şi smântână de consum - cu 333 tone (+1,5%).

Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a crescut cu 14.293 tone (+37,8%) în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020, faţă de perioada similară din 2019.

În luna aprilie 2020, cantitatea de lapte de vacă preluată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut cu 0,9% faţă de luna martie 2020 şi cu 4,1% faţă de luna aprilie 2019.

Potrivit INS, în aprilie 2020, comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 903 tone (-0,9%). Scăderi ale producţiei s-au înregistrat la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 4.232 tone (-20,5%), unt - cu 257 tone (-19,3%), lapte de consum - cu 1.887 tone (-5,8%).

Producţia a crescut la brânzeturi cu 788 tone (+10,4%) şi smântână de consum cu 68 tone (+1,2%), iar cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a scăzut în luna aprilie 2020 faţă de luna precedentă cu 2.609 tone (-18,9%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în aprilie 2020, cantitatea de lapte de vacă preluată de unităţile procesatoare a scăzut cu 4.078 tone (-4,1%).
Producţia a scăzut la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 996 tone (-5,7%), smântână de consum - cu 222 tone (-3,8%) şi brânzeturi - cu 124 tone (-1,5%).

Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la următoarele produse lactate: lapte de consum - cu 3.620 de tone (+13,3%) şi unt - cu 55 de tone (+5,4%).

Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a crescut în luna aprilie 2020 cu 3.612 tone (+47,8%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

"Informaţiile din acest comunicat de presă (aprilie 2020) surprind impactul crizei COVID-19 şi a măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020", precizează INS. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /