INSP: 48.646 de infecţii respiratorii acute în săptămâna 22-28 februarie

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost, la nivel naţional, de 48.646, în perioada 22-28 februarie, înregistrându-se cu 65,7% mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână a anului trecut, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit sursei citate, numărul de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) este cu 65,7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (141.816) şi cu 8% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (45.032).

În săptămâna 22-28 februarie au fost raportate la nivel naţional 8 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 5.642 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului anterior.

Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal şi nu au fost confirmate cazuri noi de gripă.

"De la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul 4 cazuri de gripă: un caz gripă cu virus AH1, un caz gripă A nesubtipat, două cazuri gripă cu virus B", afirmă INSP.

Până la data de 28 februarie au fost vaccinate antigripal 2.298.469 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet