Inspecţia Judiciară solicită CSM sancţionarea procurorului care i-a ameninţat pe poliţiştii ce îl opriseră în trafic

Inspecţia Judiciară solicită CSM sancţionarea procurorului care i-a ameninţat pe poliţiştii ce îl opriseră în trafic

Inspecţia Judiciară (IJ) a solicitat CSM sancţionarea procurorului Mihai Laurenţiu Vasilescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, după ce acesta i-a ameninţat, jignit şi amendat pe poliţiştii care îl opriseră în trafic pentru depăşirea limitei de viteză.

Potrivit unui comunicat al IJ, inspectorii au exercitat acţiunea disciplinară faţă de Mihai Laurenţiu Vasilescu pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; exercitarea funcţiei cu rea credinţă, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Inspecţia Judiciară a reţinut că, în iulie 2018, procurorul a fost oprit de un echipaj al poliţiei rutiere pentru depăşirea vitezei legale, însă Mihai Laurenţiu Vasilescu a refuzat să se legitimeze şi i-a acuzat pe poliţişti de abuz, jignindu-i şi ameninţându-i că se va sesiza din oficiu împotriva lor.

De asemenea, procurorul a refuzat să se legitimeze, a invocat calitatea de procuror şi a solicitat expres să fie lăsat să îşi continue deplasarea.

În prezenţa poliţiştilor, procurorul i-a apelat telefonic atât pe superiorii săi pentru a-l ajuta în soluţionarea incidentului, cât şi pe un poliţist, căruia i-a cerut să intervină pe lângă membrii echipajului pentru a nu îl sancţiona.

Inspecţia Judiciară mai spune că procurorul i-a amendat pe poliţiştii care l-au oprit în trafic invocând, în mod nereal, că un dosar ar fi rămas în nelucrare din cauza intervenţiei acestora.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorului. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

3 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

4 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

5 BREAKING New York Times dezvăluie presiunile din spatele eliberării fraților Tate / Marcel Ciolacu, Victor Ponta, ordine către procurori și influența fa…