Inspectorii Antifraudă au identificat un prejudiciu de 17 milioane de lei în domeniul deşeurilor reciclabile

Inspectorii Antifraudă au identificat un prejudiciu de 17 milioane de lei în domeniul deşeurilor reciclabile

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală, din cadrul ANAF, au investigat o reţea frauduloasă de şapte firme specializate în colectarea şi reciclarea deşeurilor, ai căror organizatori au fraudat cu circa 3,5 milioane de euro (peste 17 milioane de lei) bugetul general consolidat al statului, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

"În scopul sustragerii de la plata obligaţiilor prevăzute de lege, grupul organizat a disimulat reciclarea a peste 8.400 tone de deşeuri de ambalaj, printr-un circuit fraudulos în care pentru activitatea de colectare au fost folosite exclusiv firme tip "fantomă", înregistrate în judeţele Dolj, Hunedoara, Mehedinţi, Constanţa şi Municipiul Bucureşti. Deşi nu aveau personal angajat şi nici mijloace tehnice necesare gestionării deşeurilor, cei care operau în spatele acestor firme fantomă raportau fictiv colectarea de la persoane fizice a deşeurilor de ambalaje de plastic/PET", se arată într-un comunicat al ANAF transmis miercuri AGERPRES.

Pe circuit, se interpunea societatea aflată în centrul reţelei, specializată în reciclare. Practic, această societate cu sediul în judeţul Timiş coordona activitatea frauduloasă a întregii reţele şi raporta operaţiuni fictive către Organizaţiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului cu care avea încheiate contracte de administrare a operaţiunilor de colectare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje plastic şi PET.

Prin crearea acestui circuit tranzacţional fictiv, organizat pe paliere bine determinate, s-au disimulat operaţiunile de colectare şi reciclare a deşeurilor cu scopul de a sustrage de la plată sumele datorate bugetului general consolidat al statului.

Pentru continuarea cercetărilor şi recuperarea prejudiciului cauzat vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, subliniază ANAF. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ PSD încearcă să „betoneze” sinecurile „păsărelelor” de partid?

2 Uite unul dintre motivele pentru care PSD se prăbușește în sondaje!

3 Încă o dovadă că lucrurile au luat-o razna în Ro / Conducerea CEC, răsfățată cu salarii imense de până la 27.000 de euro lunar!

4 La 52 de ani, Sofia Vergara pozează topless în Ibiza și i-a sucit mințile unui cuceritor din sportul mondial

5 În premieră, PSD pierde controlul CCR după 33 de ani