Ioan Niculae rămâne în penitenciar; cererea de eliberare condiţionată, respinsă de judecători

Tribunalul Constanţa a respins, marţi, cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde a executat 11 luni din pedepsa de cinci ani primită în dosarul "Interagro".

Iniţial, Ioan Niculae a obţinut de la Judecătoria Medgidia, pe 10 noiembrie, o decizie favorabilă, însă Tribunalul Constanţa a admis contestaţia procurorilor şi a dispus ca omul de afaceri să rămână în închisoare.

El are dreptul să facă o nouă cerere peste trei luni.

"În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a Cpp, admite contestaţia declarată de către DNA - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr.2420/10.11.2021, pronunţată în dosarul nr.7971/256/2021 al Judecătoriei Medgidia. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi, soluţionând cauza, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Niculae Ioan. Stabileşte termen de 3 luni, la expirarea căruia propunerea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită. Înlătură din sentinţa penală contestată dispoziţiile de admitere a propunerii de liberare condiţionată şi de punere în libertate a condamnatului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 18.01.2022", se arată în decizia tribunalului.

Pe 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.

De asemenea, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae) a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …