Iohannis: Am de gând să discut cu Guvernul despre absorbția de fonduri europene

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că are de gând să discute cu Guvernul despre absorbția de fonduri europene de către țara noastră.

"Se apropie cu pași repezi perioada când se negociază următorul buget și cu absorbția pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărți proaste în mână. Am de gând să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămâni următoare. Nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiți, Ordonanța 13, 14 și așa mai departe. Pe urmă, au început ușor, ușor să lucreze ceva și da, am de gând să-l invit pe prim-ministru, cu cine dorește domnia sa, la o discuție pe absorbția fondurilor europene. Cred că aici, dacă vrem să contăm în 2019, când avem Președinția Consiliului Uniunii, chiar trebuie să ne facem temele mult mai bine", a răspuns șeful statului unor întrebări ale jurnaliștilor privind Consiliul UE și gradul de absorbție de fonduri europene de către România.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India