Iohannis: Am discutat cu Kovesi despre posibilul plagiat; Parchetul General trebuie să rezolve repede această speță

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că a discutat cu procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, despre posibilul plagiat în cazul lucrării sale de doctorat, arătând că nu are motive de îngrijorare și că Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speță.

"Am vorbit scurt cu doamna Kovesi, însă nu cred că este ceva special de comunicat aici. Am întrebat-o cum vede acele acuzații, mi-a reiterat că domnia sa nu se simte vinovată cu nimic și atunci am plecat destul de lămurit din discuție", a spus șeful statului.

El a precizat că Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speță.

"În această chestiune am avut o discuție cu procurorul general, pe care l-am rugat ca, în virtutea atribuțiilor domniei sale, să se ocupe ca această cercetare să se facă cu celeritate", a subliniat Iohannis.

Șeful statului a susținut că nu a discutat despre raportul în cazul lucrării de doctorat a procurorului șef al DNA.

"Nu am stat să discutăm astfel de detalii. Asta este treaba altora să lămurească această chestiune", a arătat el.

Întrebat dacă se impune o demisie a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, Iohannis a răspuns: "Nu cred că trebuie să vorbim despre o demisie atâta timp cât deocamdată cel puțin nu există niciun indiciu că ar fi un plagiat acolo. Sigur, în măsura în care lucrurile iau altă turnură se poate relua discuția, dar deocamdată nu am motive de îngrijorare".

Întrebat despre afirmațiile lui Traian Băsescu potrivit cărora Laura Codruța Kovesi i-ar fi amenințat cu arestări pe membri ai Guvernului dacă se reia cercetarea pe lucrarea sa de doctorat, Iohannis a spus: "Vreți să reiau expunerea cu fanteziile electorale (ale lui Traian Băsescu — n.r.). Nu am auzit niciodată ceva în acest sens și mi se pare total neverosimil".

AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană