Iohannis semnează luni decretele pentru numirea noilor miniștri; ceremonia de învestitură - la ora 17,00

Președintele Klaus Iohannis va semna luni decretele privind numirea noilor miniștri de la Mediu și pentru Relația cu Parlamentul.

 "Ceremonia de învestitură va avea loc luni, la ora 17,00. Tot luni vor fi semnate decretele de către președintele României", a anunțat vineri Administrația Prezidențială.

Conducerea ALDE a propus-o pentru funcția de ministru al Mediului și viceprim-ministru pe Grațiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru Relația cu Parlamentul. Pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, Biroul Politic Central al partidului l-a nominalizat pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.

Schimbările din Guvern au apărut după ce, duminica trecută, Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului.

Luni, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis în privința noilor propuneri de miniștri, precizând că așteaptă decizia șefului statului.

Ulterior, premierul a anunțat că l-a revocat din funcție pe Daniel Constantin.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană