Iordache spune că sesiunea extraordinară a fost convocată după o consultare telefonică a membrilor Bp și liderilor de grup

Iordache spune că sesiunea extraordinară a fost convocată după o consultare telefonică a membrilor Bp și liderilor de grup

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a declarat marți că sesiunea parlamentară extraordinară a fost convocată în urma unei consultări telefonice a secretarului general cu membrii Biroului permanent și cu liderii de grup.

 "Ieri, în momentul în care Camera Deputaților a fost sesizată cu ordonanța, noi aveam cinci zile în care obligatoriu, potrivit Constituției, trebuia să ne întrunim, deci aici nu este dacă vrem sau dacă nu vrem. Potrivit Constituției, trebuia să ne întâlnim. În urma apelului secretarului general telefonic la membrii Biroului permanent și la liderii de grup, cu o majoritate covârșitoare a membrilor Bp și a liderilor de grup, s-a convenit ca sesiunea extraordinară să se facă astăzi la ora 15,00, lucru pe care l-am făcut. În Biroul permanent de astăzi de la ora 11,00 nu aveam decât să urmăm o procedură foarte clară, aceea de a solicita unei comisii sau mai multor comisii care să avizeze și alte comisii care trebuie să facă raportul pe fond. Datorită faptului că nu am avut astăzi cvorum în Bp, toate aceste lucruri, respectiv trimiterea la Comisia de învățământ și avizele necesare care vor veni, le-a făcut plenul. În ce privește această sesiune, Constituția trebuie privită în ansamblu, trebuie citit articolul 66, care spune cine o convoacă, cât și articolul 115 cu alineatul 5 care prevede că în perioada vacanței parlamentare când ordonanța pe care o dă Guvernul excede domeniilor pentru care a fost abilitat sau vine cu ordonanțe care vizează o lege organică Parlamentul este obligat ca în cinci zile să fie convocat", a explicat Iordache, în ședința de plen a Camerei Deputaților.

El a precizat că în cadrul consultării telefonice de luni cu membrii Biroului permanent și cu liderii de grup au fost "pentru" convocarea plenului deputații PSD, ALDE, PMP și UDMR, adică nouă voturi, două împotrivă, ale celor de la PNL, iar trei nu s-au pronunțat. Pe baza acestei consultări telefonice, președintele Camerei Deputaților a convocat sesiune extraordinară.

Sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților s-a finalizat marți după ședința de plen.

La rândul său, liderul de grup al deputaților PSD, Ioan Munteanu, a susținut că în ședința de marți nu era nevoie de cvorum, întrucât acesta este necesar doar la ședințele de vot final, potrivit Regulamentului.

Aceste explicații din partea reprezentanților PSD au venit după ce liderul grupului USR de la Cameră, Cristian Seidler, a spus că în Constituție există trei situații pentru convocarea sesiunii extraordinare: de către președintele țării, de Biroul permanent sau de o treime din deputați și că niciuna dintre condiții nu este îndeplinită în acest caz. "Așadar, sesiunea extraordinară este fără bază constituțională. Ar putea fi considerat un abuz în serviciu, fără prag", a spus Seidler.

Deputatul UDMR Marton Arpad a arătat că nu ar fi trebuit "să fie forțată" această situație. "Este o decizie a Curții Constituționale care prevede că hotărârile noastre se iau cu majoritatea voturilor celor prezenți, sub condiția existenței cvorumului de ședință. Ar fi trebuit să existe cvorum de ședință. Asta spune și Constituția și Regulamentul nostru, era mai bine să convocați o ședință a Biroului permanent să existe acolo un cvorum și aici nu era nevoie de acest cvorum la plen. Nu vă supărați, cineva convoacă o ședință și el însuși nu vine la ședință? Ce suntem noi, Camera Deputaților?", a afirmat deputatul UDMR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa