Ipocrizia PSD: partidul inventează o zi națională pentru Mircea Lucescu
În loc să se concentreze pe problemele structurale ale sportului românesc, reprezentanții PSD s-au plasat în avangarda unui grup de 35 de parlamentari care au semnat această propunere legislativă. Demersul populist al social-democraților a strâns rapid adeziuni transpartinice, pe lista inițiatorilor regăsindu-se și aleși de la PNL, USR, AUR și SOS România, alături de parlamentari neafiliați, reprezentanți ai minorităților naționale, dar și membri din UPR și PACE.
Cum vor autoritățile să marcheze data de 7 aprilie
Dacă documentul legislativ își va încheia parcursul parlamentar cu succes, ziua de 7 aprilie va căpăta o semnificație oficială la nivel național, deschizând larg porțile pentru ca instituțiile statului — multe dintre ele controlate politic de același PSD — să aloce resurse pentru diverse evenimente. Concret, textul legii permite atât autorităților centrale și locale, cât și școlilor, instituțiilor culturale și sportive, federațiilor, cluburilor de profil sau organizațiilor neguvernamentale să se implice în această sărbătoare.
Toate aceste entități vor avea baza legală să organizeze direct sau să ofere suport material și logistic pentru acțiuni de comemorare, întreceri sportive, dar și evenimente cu caracter educativ ori cultural închinate lui Mircea Lucescu.
Potrivit publicației Fanatik , parlamentarii care au redactat proiectul deja aprobat de Senat își justifică demersul prin impactul major pe care tehnicianul l-a avut de-a lungul carierei: „Manifestările ar urma să fie dedicate personalității, moștenirii sportive și contribuției lui Mircea Lucescu la afirmarea României în sportul românesc, european și mondial!”.
Ultimul pas până la promulgare și precedentul Nadia Comăneci
Pentru ca această inițiativă intens promovată de tabăra PSD să devină literă de lege, mai sunt necesare două etape procedurale: votul decizional din Camera Deputaților și, ulterior, trimiterea documentului către președintele Nicușor Dan pentru promulgare.
Implementarea unui astfel de proiect ar reprezenta un moment fără precedent în legislația din România, fiind pentru prima dată când numele unui om de sport este legat în mod oficial de o zi de sărbătoare națională. Totuși, legiuitorii au mai apelat recent la asocieri simbolice similare. Un exemplu notabil este declararea prin lege a anului 2026 drept „Anul Nadia Comăneci”. Acea decizie a fost luată pentru a onora împlinirea unei jumătăți de secol de la ediția din 1976 a Jocurilor Olimpice de la Montreal, momentul istoric în care marea campioană a României a reușit să obțină prima notă de 10 perfect din gimnastica olimpică.
Explorează subiectele:

