IPP solicită Comisie parlamentară pentru investigarea morții motociclistului de la Poliția Rutieră

IPP solicită Comisie parlamentară pentru investigarea morții motociclistului de la Poliția Rutieră

Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită opoziției parlamentare și PSD ca, în situația în care, până luni, la ora desfășurării Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Legislativului, vicepremierul Gabriel Oprea nu își va prezentă demisia din Guvern și din Parlament, să inițieze o Comisie parlamentară de anchetă cu scopul investigării tuturor activităților acestuia în care a folosit coloana oficială.

''În această anchetă ar trebui cerute traseele zilnice începând din 2009 până la cel în care a avut loc accidentul în urma căruia și-a pierdut viața tânărul polițist de pe motocicleta din coloană.În relație cu opinia publică revoltată de lipsa asumării responsabilității, opoziția are datoria să verifice existența abuzivă a coloanelor oficiale folosite de Gabriel Oprea în ultimii ani, precum și justificarea, scopul și oportunitatea fiecărei deplasări în care acesta a fost însoțit de coloane oficiale sau de elicoptere MApN sau MAI, inclusiv a folosirii cu regularitate a elicopterelor militare în perioada portofoliului de Ministru al Apărării (...)'', se arată într-un comunicat al IPP remis sâmbătă presei.

În context, IPP face referire la Articolul 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului care prevede, la alineatul 1, că ''în condițiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acțiuni cu efecte negative, precum și pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor și măsurilor care se impun, la nivelul Parlamentului se pot constitui comisii de anchetă parlamentară'', iar la alineatul 3 că astfel de comisii ''se pot constitui la inițiativa a cel puțin o pătrime din numărul deputaților și al senatorilor".

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...