Iran - Țara Galilor. Lacrimi și sânge în memoria Mahsei Amini, în timpul intonării imnului FOTO

Iran - Țara Galilor. Lacrimi și sânge în memoria Mahsei Amini, în timpul intonării imnului FOTO

Chiar dacă Iran a jucat vineri un meci decisiv pentru calificarea din grupe la CM Qatar 2022, imaginile zilei au fost surprinse în tribune. Acolo, suporterii au continuat protestele față de regimul despotic din țară, după ce, la meciul precedent au refuzat să cânte imnul național, ba chiar l-au fluierat.

Acum, momentul imnului a generat reacții sensibile în tribune, moartea tinerei Mahsa Amini tulburându-i în continuare pe iranieni. Spre deosebire de primul meci, 2-6 contra Angliei, jucătorii iranieni au ales să cânte imnul . Iar producătorii partidei au prezentat mai multe persoane care au izbucnit în hohote de plâns. În tribune, fotografii au surprins femei iraniene care și-au desenat pe obraji lacrimi de culoarea sângelui.

Iranul este zguduit de o amplă mișcare de contestare de la decesul acestei tinere. Mahsa Amini a murit la câteva ore după ce fusese arestată de poliţia moravurilor pentru nerespectarea cordului vestimentar.

Mahsa Amini a fost ucisă pentru că a refuzat să poarte ținuta obligatorie în Iran. Foto EPA EFE

Mahsa Amini a fost ucisă pentru că a refuzat să poarte ținuta obligatorie în Iran. Foto EPA EFE

Manifestaţiile, calificate drept revolte de regimul de la Teheran, sunt fără precedent în Iran prin amploarea şi natura lor de la Revoluţia Islamică din 1979. Cele două jurnaliste care au contribuit la aducerea cazului Amini în atenţia publicului au fost la rândul lor arestate .

Iranienii, amenințați cu represalii

Fotbaliștii Iranului au fost avertizați de oficialii de la Teheran că riscă represalii dacă vor mai refuza să cânte imnul, cum s-a întâmplat înaintea meciului cu Anglia. „Nu vom permite nimănui o asemenea insultă”, a comentat Medhi Chamran, președintele Consiliului Municipal al Capitalei.

Niloofar Hamedi, în vârstă de 30 de ani, de la publicaţia Shargh, s-a deplasat la spitalul unde Mahsa Amini fusese transportată în comă înainte de a deceda. Jurnalista a fost arestată pe 20 septembrie.

Elaheh Mohammadi, în vârstă de 35 de ani, reporteriţă la cotidianul Ham Mihan, a relatat funeraliile tinerei organizate la Saghez, acolo unde a avut loc una dintre primele manifestaţii ale acestei ample mişcări de contestare. Jurnalista a fost arestată pe 29 septembrie.

Potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), cu sediul la New York, 54 de jurnalişti au fost arestaţi în cadrul valului de reprimare a protestelor din Iran. De atunci, doar vreo zece dintre ei au fost eliberaţi pe cauţiune, transmite AFP, potrivit Agerpres .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...