Isărescu: Ar fi o sugestie bună ca banii pentru Cumințenia Pământului să vină din fondurile date la buget de BNR

Isărescu: Ar fi o sugestie bună ca banii pentru Cumințenia Pământului să vină din fondurile date la buget de BNR

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a sugerat, vineri seara, în cadrul Festivalului 'Dilema veche' de la Alba Iulia, după ce cercetătorul Andrei Oișteanu a propus ca BNR să doneze pentru 'Cumințenia Pământului', ca Guvernul să ia restul banilor necesari pentru achiziția statuii din bugetul pe care BNR îl dă statului din profit.

'Un gest al BNR de a acorda o donație acestui scop ar da și altor bănci și entități financiare un îndemn să doneze. Că nu se vor strânge banii și ne îndreptăm spre o catastrofă de încredere în propriile noastre opțiuni și valori', a afirmat cercetătorul Andrei Oișteanu, de la Universitatea București, cu prilejul unei conferințe susținute de guvernatorul Mugur Isărescu.

În replică, Isărescu a menționat că aproape tot profitul BNR este dat statului, iar statul poate să facă acest gest, respectiv de a lua din acest buget banii necesari achiziționării statuii.

'Acum donația noastră este către buget. 80% din profit este către buget. Deci dumneavoastră puteți spune că în cei 80% bani pe care îi dăm bugetului, și care sunt nu 5 milioane de euro, sunt vreo câteva sute de milioane de euro, să ia cei 5 milioane bugetul și să cumpere' Cumințenia Pământului'. (...) Deci, noi livrăm statului. Aproape tot profitul nostru îl dăm statului, statul poate să facă acest gest. În Europa, din păcate băncile centrale nu pot să dea decât profitul către stat și către societate. O să ne mai gândim însă la propunerea dumneavoastră', a declarat Isărescu.

Guvernatorul a lansat rugămintea ca opinia publică să sugereze ca din cei 80% din profitul BNR dați statului să fie dați 5 milioane de euro pentru 'Cumințenia Pământului'.

'Am rugămintea ca dumneavoastră să sugerați ca din cei 80%, adică anul ăsta nu știu cât am dat bugetului de stat, 5 milioane să fie dați pentru 'Cumințenia Pământului', ca să nu mai lungim povestea asta prea mult. Ar fi o sugestie bună, mai ales că vine de la dumneavoastră. Eu pot să le spun, dar să vină și de la public', a conchis Mugur Isărescu.

În urmă cu câteva zile, ministrul Culturii, Corina Șuteu, a anunțat că peste o jumătate de milion de euro au fost strânși în campania de subscripție publică pentru achiziționarea operei "Cumințenia Pământului", de Constantin Brâncuși.

Campania de colectă națională "Brâncuși e al meu" are ca țintă strângerea sumei de 6 milioane de euro din donații publice până la sfârșitul lui septembrie. Acestei sume i se adaugă 5 milioane de euro alocați de Guvern, pentru ca opera lui Brâncuși să intre în proprietatea statului, după achiziționarea de la proprietarii săi actuali.

Mugur Isărescu a susținut vineri seara, pe esplanada Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia, o prelegere despre 'Parcursul economiei românești și a Băncii Naționale a României către modernitate și, totodată, către Europa'. Evenimentul, la care au fost prezente câteva sute de persoane, s-a desfășurat în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului 'Dilema veche', organizat de vineri până duminică la Alba Iulia.

AGERPRES / (A, AS — autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria